14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCinci blocuri sociale și pentru tineri, construite prin PNRR la Tismana

Cinci blocuri sociale și pentru tineri, construite prin PNRR la Tismana

Trei blocuri pentru tineri și două sociale vor fi construite la Tismana cu ajutorul unei finanțări în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Bugetul este de peste un milion de euro pentru blocurile destinate tinerilor. Potrivit lui Gabriel Giorgi, administratorul public al Primăriei Tismana, pentru cele trei blocuri a fost depus deja dosarul pentru finanțare din PNRR. Va mai fi depus un dosar pentru construirea, tot cu fonduri din PNRR, a două blocuri sociale în orașul Tismana.

„Avem depus un dosar pentru construirea a trei blocuri pentru tineri. Aici vor putea fi și locuințe pentru profesori sau pentru personalul medical. Vor fi blocuri tip, după modelele aprobate la nivel central Mai avem pregătit un dosar pentru două blocuri sociale. Avem solicitări din localitate atât pentru blocurile destinate tinerilor, cât și pentru cele sociale”, a declarat Gabriel Giorgi, administratorul public al Primăriei Tismana.

Rețeaua de gaze

Totodată, lucrările la rețeaua de gaze de la Tismana se apropie de final. Instalațiile se întind pe aproape 20 de kilometri, iar de rețeaua de gaze vor beneficia agenții economici și cetățenii din Tismana-centru și satele Celei, Ungureni și Topești. Potrivit lui Gabriel Giorgi, administratorul public al Primăriei Tismana, în circa 30 de zile vor fi finalizate lucrările și se va putea trece la realizarea branșamentelor către gospodării, în funcție și de solicitările care vor exista.

„Este un proiect care a vizat lucrări pe o lungime de 20 de kilometri. Este o rețea pe care lumea o așteaptă de foarte mult timp și iată că se ajunge la final cu lucrările. Din estimările noastre în circa o lună de zile se va finaliza lucrarea la rețea și se va putea trece la etapa în care cetățenii vor putea să facă demersuri pentru branșarea la rețeaua de gaze. Fie că este vorba de gospodării, fie că este vorba de agenți economici sau alte categorii de beneficiari.

Este un pas mare înainte pentru orașul Tismana și pentru dezvoltarea localităților. Sunt deja investitori care s-au arătat interesați să vină la Tismana după ce rețeaua de gaze va deveni funcțională. Sunt oportunități care apar, mai ales că vorbim de un oraș care are un imens potențial turistic și din acest punct de vedere sunt sigur că sunt destui care vor să investească în unități de cazare”, a declarat Gabriel Giorgi, actualul administrator public al Primăriei Tismana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS