16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Prins la volanul unei mașini cu numere false şi fără permis

Dolj: Prins la volanul unei mașini cu numere false şi fără permis

Un tânăr de 22 de ani, din comuna doljeană Vela, este cercetat pentru conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere, cu numere false de înmatriculare şi furt.

„În noaptea de 27 spre 28 iunie, ora 2.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Vela, în timp ce conducea un autoturism pe strada Horia, din municipiul Craiova.

La controlul efectuat asupra autoturismului, în partea din față a fost identificat un număr de înmatriculare, iar în partea din spate un alt număr de înmatriculare, ambele aparținând altor autoturisme.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul are atribuite numere provizorii de circulație, tânărul fiind bănuit că a sustras cele două numere de înmatriculare de la alte autoturisme, din municipiul Craiova“, precizează IPJ Dolj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și furt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS