13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă

Craiovean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă

Un tânăr de 22 de ani, din Craiova, a fost depistat, azi noapte, de către un echipaj al Poliţiei Locale, având asupra sa un pistol.

În noaptea de 8/9 iunie, în jurul orei 01.00, un echipaj de poliție locală s-a prezentat la sediul Secției 5 Poliție Craiova, însoţit de un bărbat de 22 de ani, din municipiu, persoană fără adăpost. Cu ocazia legitimării și verificării bagajului, asupra acestuia s-a găsit o arma din categoria celor supuse autorizării, prevăzută cu încărcător și 30 cartușe.

Tânărul a declarat că ar fi cumpărat arma din Franța și ar fi introdus-o în România fără a o declara la punctul de trecere a frontierei.

Arma a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă. Cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS