7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPiaţa Chiriac, o nouă amânare

Piaţa Chiriac, o nouă amânare

Piaţa Chiriac din Craiova se va deschide cu întârziere faţă de data pe care o promisese municipalitatea. Iniţial, aceasta ar fi trebuit să fie gata încă de luna trecută, dar lucrările încă nu s-au finalizat. Singurul sector care se pare că va funcţiona până de Paşte este cel destinat sacrificării și comercializării animalelor.

Primăria Craiova promitea, în luna ianuarie a acestui an, că Piaţa Chiriac, acolo unde ar urma să vândă doar producători autohtoni, va fi deschisă în luna martie. „Lucrările de modernizare de la Piața Chiriac sunt avansate. Având în vedere că aceasta va fi destinată exclusiv producătorilor autohtoni, la solicitarea acestora, piața se va deschide în luna martie, când apar produsele proaspete. În această perioadă, se pun la punct contractele cu producătorii și se finalizează toate lucrările de modernizare, pentru a oferi craiovenilor o piață modernă, de unde-și vor putea procura fructe și legume de sezon“, declarau reprezentanţii municipalităţii în ianuarie.

Apoi, aceştia au susţinut că se va deschide în luna aprilie.

Piaţa ar putea fi deschisă complet în iunie

Între timp, termenul s-a amânat, dar primăria nu a menţionat motivul. Gazeta de Sud a întrebat Primăria Craiova despre data la care se va deschide Piaţa Chiriac. La câteva zile distanţă, răspunsul a venit printr-o postare pe Facebook a primarului oraşului, după o vizită la şantier. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că aceasta va fi complet finalizată abia în iunie. „Lucrările de reabilitare a Pieței Chiriac, acolo unde se vor comercializa doar produse autohtone românești, se apropie de finalizare. Se fac ultimele retușuri la cele două clădiri: la cea unde va fi depozitul și zona frigorifică se face curățenie în interior, iar la magazinul unde se vor desface produsele lactate, carnea, fructele și legumele se finalizează, în perioada imediat următoare, partea exterioară. Sectorul destinat sacrificării și comercializării animalelor va fi funcțional în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca întregul complex să fie gata în iunie, după ce va fi terminată și achiziția mobilierului și vor fi semnate contractele cu producătorii“, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Producătorii pierd şansa să vândă produsele de primăvară în Chiriac

Gazeta de Sud a mers în Piaţa Chiriac. Într-adevăr, o echipă de muncitori lucra la foc continuu. Vechea clădire, aflată în centrul terenului, a fost păstrată. I s-a schimbat acoperişul, i-au fost înlocuite geamurile cu unele noi, din termopan, a fost placată cu cărămidă decorativă şi i s-au făcut îmbunătăţiri la interior. În faţa acesteia se construieşte o nouă hală, cea pe care primarul Craiovei a prezentat-o în momentul anunţului refacerii Pieţei Chiriac. Aceasta este o construcţie simplă, iar o mare parte din ea este pe structură metalică. Construcţia a fost ridicată şi i s-au montat tocurile geamurilor. În interior, însă, mai este mult de muncă. Per total, lucrurile se mişcă, însă nu aşa repede cum a prevăzut, iniţial, municipalitatea. În plus, producătorii autohtoni vor pierde şansa de a-şi vinde produsele proaspete de primăvară în Piaţa Chiriac.

Piaţa Chiriac nu a fost încă predată către SC Pieţe şi Târguri

Piaţa Chiriac a fost preluată de Primăria Craiova din administrarea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, în 2019. La acea vreme, municipalitatea intenţiona să facă acolo un nou sediu pentru Direcţia de Impozite şi Taxe. Pe parcurs, s-a renunţat la această ideea. După ce lucrările se vor încheia, cel mai probabil Piaţa Chiriac va fi înapoiată către SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. Însă, până acum acest lucru nu s-a întâmplat, fapt confirmat de reprezentanţii instituţiei care administrează pieţele din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS