13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Energeticienii din Oltenia, nemulțumiți de aplicarea Legii pensiilor

(VIDEO) Energeticienii din Oltenia, nemulțumiți de aplicarea Legii pensiilor

-

Angajații termocentralelor Craiova II, Ișalnița și Turceni au ieșit la protest, astăzi, în Piața „Mihai Viteazul“ din Craiova.
Aceștia au cerut recunoașterea și aplicarea în totalitate a Legii 197/2021, privind vârsta standard de pensionare.

20 de ani de muncă nu au fost luați în calcul

Cu aproape trei săptămâni în urmă, legea a fost recunoscută, iar condițiile speciale de muncă ale energeticienilor au fost acceptate doar pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001. Astfel, cei 20 de ani de muncă în domeniu din perioada 2001-2021 continuă să fie încadrați la condiții de muncă normale, lucru care este de neacceptat pentru energeticieni.

,,Cea mai dureroasă perioadă a noastră, perioada 2001-2021, nu a fost luată în calcul. Legea 197, la articolul 56 spune foarte clar că persoanele care au desfășurat activități în acest domeniu și au un stadiu de cotizare de 25 de ani  beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani.
Autoritățile spun că siguranța energetică o poate salva doar energia pe bază cărbune produsă în termocentralele și carierele din Complexul Energetic Oltenia.

Suntem oameni, suntem bătrâni, nu mai putem să ducem în spate ceea ce ne-au pus ani de zile la rând. Ne spun că dacă trece legea ne pleacă specialiștii, închidem compania. Specialiștii au 55-57 de ani. Cine i-a ținut până acum să nu întinerească forța de muncă? Dacă vor ca România să fie independentă energetic trebuie să facă de urgență investiții și să întinerească personalul. Această legea ar putea debloca această situație”, a spus Nicușor Văduva, angajat Termocentrala II Craiova.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS