19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCJ Dolj preia oficial staţiile de sortare şi compostare a gunoiului din Dolj

CJ Dolj preia oficial staţiile de sortare şi compostare a gunoiului din Dolj

Consiliul Județean Dolj, întrunit, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare, a aprobat mai multe proiecte de hotărâre. Aceste proiecte sunt reprezentate de repartizarea, pe unități administrativ-teritoriale, a sumelor pentru finanțarea cheltuielilor pentru drumurile județene și comunale în 2022, dar și de repartizarea cotei din impozitul pe venit, în valoare de 32.994 mii de lei, fond aflat la dispoziția CJ pentru unitățile teritoriale din județ, în vederea echilibrării bugetelor locale.

Alte puncte din ședință au privit serviciul de operare al instalațiilor de gestionare a deșeurilor municipale realizate în cadrul proiectului ,,Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj”, dar și mai multe proiecte ambițioase ale autorităților locale.

Stațiile de sortare și compostare a deșeurilor intră, temporar, în administrarea Direcției Județene de Servicii și Utilități Dolj.

Tarifele nu vor mai fi plătite Iridex-ului

Astfel, Direcția Județeană de Servicii și Utilități Dolj preia în administrare, temporar, stația de compostare și sortare Mofleni, dar și stațiile de compostare și transfer din județul Dolj. Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, speră ca, după obținerea autorizației de mediu, stația de la Mofleni să fie funcțională.
De asemenea, consilierii au aprobat și tariful de 29,36 lei/tonă (fără TVA) pentru activitatea de sortare a deșeurilor în Stația de sortare Craiova-Mofleni.

,,Temporar, Direcția Județeană de Servicii și Utilități Dolj, înființată prin unirea celor două instituții, Serviciul de Salubrizare și Direcția de Pază și Servicii, preia stațiile în administrare. Suntem în curs de autorizare la Mediu, dar am obținut de la Ape și de la DSP autorizație pentru a putea să funcționeze această stație de la Mofleni. Tarifele sunt aceleași ca și până acum, doar că vor fi plătite Direcției Consiliului Județean, nu vor mai fi plătite Iridex-ului. Sperăm ca în câteva săptămâni să fie operațional sistemul acesta și în acest fel să și crească cantitatea pe colectarea selectivă”, spune Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Cea mai modernă stație de tratare mecano-biologică din țară va fi construită în Dolj

De asemenea, a fost aprobată și trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Goiești în domeniul public al județului Dolj, în vederea implementării unui proiect ambițios. Este vorba de construirea celei mai moderne stații de tratare mecano-biologică din țară. Pe lângă faptul că stația va produce curent electric, biogaz și materie primă pentru materialele de construcție, ea va reduce semnificativ cantitatea de gunoi depozitată la Mofleni.

,,Este vorba de o suprafață de teren din Goiești pe care o preia CJ Dolj și pe care vom dori să facem, pe noul program european, pe continuarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, o stație de tratare mecano-biologică a gunoiului. Un TMB care va fi un proiect de aproximativ 40 de milioane de euro. Avem asistență Jaspers, avem asistență de la Comisia Europeană. Suntem eligibili.

Cred că va fi cea mai modernă stație din țară. Această stație, dincolo de faptul că produce de la curent electric, la biogaz sau materie primă pentru materialele de construcție, are și calitatea de a reduce semnificativ cantitatea de gunoi pe care o depozităm, după acea, în depozitul de la Mofleni. Va fi mai mult decât benefică. Mai este o stație în Ploiești, dar mai puțin performantă. Comisia Europeană, prin Jaspers, ne-a dat și consultanță și este un model german”, spune Cosmin Vasile, președintele CJ.

Primăria va construi o parcare publică la intrare în oraș

Un alt proiect important pe ordinea de zi, care a fost aprobat, este reprezentat de trecerea din domeniul public al județului Dolj în cel al Municipiului Craiova a unui imobil-teren de 12.665 metri pătrați, situat pe raza comunei Cârcea, în zona cimitirului de la Hanul Doctorului. Aici, primăria se angajează să construiască, la intrarea în oraș, o parcare publică.

,,Este vorba de terenul situat în zona cimitirului de la Hanul Doctorului. Primăria s-a angajat să construiască o parcare la intrare în oraș. Oricum, noi nu puteam construi ceva acolo pentru că este în aria de protecție a stației meteo și este în aria de protecție a sistemului de comandă pentru rachete antigrindină. Se pretează ca și parcare și de asta am și răspuns pozitiv acestei solicitări”, mai spune Cosmin Vasile, președinte CJ.

De asemenea, la începutul lunii viitoare, urmează să fie dat spre aprobare și Bugetul de venituri și cheltuieli al județului Dolj, dar și Strategia de Dezvoltare a județului Dolj, pe următorii 7 ani.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS