7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocatarii unui bloc din Craiova, sufocaţi de mirosul subsolului inundat

Locatarii unui bloc din Craiova, sufocaţi de mirosul subsolului inundat

Locatarii din blocul F10, situat pe Bulevardul Dacia din Craiova, sunt disperaţi. De peste doi ani, subsolul blocului lor se inundă în fiecare zi, iar de două săptămâni situaţia a devenit insuportabilă. Apa a ajuns la scările pe care se coboară în subsol, iar mirosul degajat de apa murdară, în care ajunge şi gunoi de pe tobogan, e de nesuportat.

Clorul nu acoperă mirosul groaznic

Oamenii au căutat soluţii la Compania de Apă (CAO), însă până acum au fost lăsaţi cu ochii în soare. „Subsolul blocului este inundat din canalizarea principală, apa având peste jumătate de metru. Este un miros îngrozitor, de nesuportat, şi un focar imens de infecţie. Situaţia persistă de foarte mult timp. E de nedescris. Cei de la CAO vin câteodată, scot apa, însă nu rezolvă cu adevărat situaţia“, a spus un locatar.
O femeie care locuieşte în acelaşi bloc spune că pune litri de clor pe canalizare, însă nu reuşeşte să scape de duhoare. „Eu stau la etajul trei, iar în baie miroase înfiorător. Nici măcar nu pot ţine uşa deschisă la baie pentru că intră mirosul în toată casa. Deci, efectiv, în baie nu poţi să stai. Vine mirosul pe canalizare, la toate etajele. Am pus o grămadă de substanţe pe canalizare. Cumpăr câte cinci litri de clor şi pun, dar degeaba“, a mai adăugat o femeie din blocul cu pricina.

„De doi ani de zile e problema asta“

Preşedintele Asociaţiei nr. 14, susţine că a făcut nenumărate demersuri către autorităţi cu privire la această problemă, însă degeaba.

„Stuaţia e foarte gravă. Miroase foarte rău în tot blocul. Problema e că toate aerisirile corespund cu subsolul. Vă închipuiţi ce miros e în locuinţe. Am făcut mai mai multe sesizări şi la Direcţia de Sănătate Publică şi la Compania de Apă, însă problema nu s-a rezolvat. Numai astăzi am sunat de cinci ori. Mi-au spus că o să trimită o pompă. Dar pentru noi, pompa asta e zero. Canalul colector general, care aparţine de CAO, trece prin zonă, iar din loc în loc sunt cămine. Undeva, canalul este înfundat. Acest lucru face ca în zona blocului F10 să crească nivelul apei foarte mult, se face presiune, şi apa este împinsă prin sifoane şi ajunge la subsolul blocului. Noi nu avem nicio defecţiune la subsol. Lor le e greu să vină să desfunde şi să rezolve defecţiunea. Aduc o pompă şi mai trag din apă. Dar asta nu ne ajută cu nimic. De doi ani de zile e problema asta, dar de două săptămâni e îngrozitor. În apa de la subsol se duce şi o parte din gunoiul de pe tobogan. Femeia de serviciu intră cu cizme şi trage cum poate containerele. Dar ce o fi acolo de gunoi nu avem cum să ştim că nu putem să intrăm foarte mult că trece apa şi peste cizme“, a declarat Mihai Bozdogescu, preşedintele Asociaţiei nr. 14.

Petiţie din 2019, nerezolvată nici în 2021

Locatarii blocului au făcut o petiţie, prin interemediul asociaţiei de proprietari, încă din august 2019. Însă, răspunsul a fost unul vag. „Reţeaua de canalizare din aceas zonă este prinsă în programul de reabilitare prin fonduri europene de primă urgenţă. Secţia Canal Craiova şi Staţie Epurare Făcăi prin sectorul său de activitate din zonă va efectua verficări şi va interveni ori de câte ori este nevoie ca reţeaua să funcţioneze normal până a reabilitarea tronsonului respectiv“, precizau reprezentanţii CAO în răspunsul către locatarii din blocul F10, în anul 2019. Iar rezolvarea nu a venit nici acum, la aproape doi ani distanţă.

Compania de Apă promite, din nou, că situaţia se va rezolva

Gazeta de Sud a contactat reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia, iar aceştia vorbesc despre acelaşi proiect la care făceau referire şi în 2019. Însă, spun că mai au nevoie de autorizaţii ca să înceapă lucrările. „Reabilitarea rețelei de canalizare în zona blocului F10 a fost prevăzută încă de la momentul întocmirii documentației, în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, finanțarea fiind asigurată cu fonduri europene. Lucrarea se va executa în cadrul Contractului de Lucrări CL 02 – Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Vest a Municipiului Craiova. Antreprenorul, respectiv ASOCIEREA SC DSE CONSULTING SRL – SC THERMAL PIPES SOLUTIONS SRL – SC UTALIM SA, a preluat deja zona care trebuie reabilitată, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, urmând ca adupă obținerea tuturor autorizațiilor necesare, să demareze intervenția la rețeaua de canalizare“, au declarat reprezentanţii Companiei de Apă.
Aşadar, CAO nu înaintează niciun termen la care ar putea începe lucrările, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiţi să suporte mirosul îngrozitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS