16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveni reţinuţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Craioveni reţinuţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Trei bărbaţi de 22, 30 şi 28 de ani, din Craiova, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, aceştia fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Reamintim faptul că, la data de 23 noiembrie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, la o adresă din localitate, au venit mai multe persoane care provoacă scandal.

Imediat, la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova, care au intervenit pentru restabilirea ordinii și liniștii publice în zona respectivă.

Astfel, doi polițiști au executat câte un foc de avertisment, în plan vertical, pentru aplanarea stării conflictuale.

De asemenea, un alt polițist, care a imobilizat unul dintre participanții la scandal, un bărbat de 31 de ani, din Craiova, a fost rănit de acesta la mâna stângă.

În continuare, polițiștii au identificat și condus la sediul Secției 6 Poliție Craiova nouă bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 56 de ani, toți din Craiova, despre care s-a stabilit că ar fi fost implicați în eveniment.

În scandal o persoană a fost rănită

Din verificările efectuate a rezultat că patru persoane ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, unde un bărbat de 56 de ani, care locuia la adresa respectivă, a fost lovit cu un obiect contondent în zona capului, acesta fiind ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La momentul respectiv, având în vedere comiterea infracțiunii de ultraj, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul de 31 de ani fiind reținut pentru 24 de ore.

Cercetările în acest caz au fost continuate de poliţişti sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Astfel, în scopul administrării de probe, poliţiştii au efectuat 6 percheziţii domiciliare, la imobile folosite de persoanele implicate în eveniment.

Ulterior, în cursul zilei de ieri, în baza probatoriului administrat în acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de cei trei bărbaţi de 20, 28 şi 30 de ani, care au fost implicaţi în acest eveniment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS