20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLidl inaugurează un nou magazin în Craiova

Lidl inaugurează un nou magazin în Craiova

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în orașul Craiova, județul Dolj, pe data de 21 mai.

Noul magazin este situat pe Strada Brestei, Nr. 185. Totodată, pentru că sănătatea angajaților și a clienților este prioritară pentru Lidl, și în noua unitate se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 luate de retailer în rețeaua din România. Lidl le recomandă clienților să respecte, în același timp, măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Noul magazin din Craiova, în care vor lucra aproximativ 20 de angajați, are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de peste 100 de locuri de parcare. Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:00 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00.

Şi în noul magazin din Craiova se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 luate de retailer în rețeaua din România.

Printre acestea se numără:

  • montarea unor panouri transparente de protecție la casele de marcat,
  • limitarea numărului de clienți care pot intra în același timp în magazin,
  • montarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă pentru clienți,
  • dezinfectarea constantă a zonelor intens tranzitate și obiectelor expuse (exemplu: toaletele, intrările și ieșirile, vitrinele frigorifice, cărucioarele și coșurile de cumpărături, benzile și POS-urile de la casele de marcat etc.).

Recomandări pentru clienţi

În plus, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin Lidl din Craiova se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

În același timp, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS