7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieÎn comunele doljene se dezinfectează cu clor

În comunele doljene se dezinfectează cu clor


În localităţile rurale din Dolj se dezinfectează cel mai mult cu clor. Primarii spun că până şi clorul este greu de găsit, iar soluţiile necesare dezinfectării sunt un moft. Drept urmare, la sate dezinfecţia s-a făcut la primărie, la dispensar, la căminul cultural, la fântâni şi mai puţin sau chiar deloc pe drumurile publice. Fiecare administraţie locală şi-a folosit angajaţii proprii ca să se ocupe de dezinfecţia din localitate. Foarte puţini primari au avut banii necesari să încheie contract cu o firmă specializată. Se merge pe principiul fiecare se descurcă aşa cum poate şi cu ce are.

În comuna Vârtop, primarul spune că a făcut parţial o dezinfecţie în localitate cu ajutorul unei pompe de mână şi clor.

„Am făcut aşa, parţial, pe la primărie, şcoală, biserică. Am dat cu clor, cu o pompă de mână. De săptămâna viitoare, când se face mai cald, să achiziţionăm soluţii şi să dăm prin toată comuna. Ar fi bun un atomizor“,

spune Constantin Dobrescu, primarul comunei Vârtop.

Şi în comuna Sălcuţa, tot clorul este dezinfectantul folosit. Locurile dezinfectate sunt cam aceleaşi, primărie, şcoală, cămin cultural.

Dezinfecţie în comuna Terpeziţa

„Am dat cu clor pe drum, prin staţii, pe la primărie, pe la toate magazinele, pe la fântâni, pe la căminul cultural, cam peste tot am dat. Până acum nu avem probleme. Au fost două trei persoane izolate, dar nu sunt probleme“,

spune primarul comunei Sălcuţa.


UAT-urile limitrofe Craiovei extind dezinfecţia la blocuri


În localitatea doljeană Malu Mare, primăria are în plan dezinfectarea blocurilor, fiindcă Ordonanţa Militară nr. 4 obligă administraţiile locale să dezinfecteze periodic spaţiile comune din scările blocurilor. Din păcate, sunt lăsate deoparte drumurile publice din localitate.

Dezinfecţie în staţia de autobuz din comuna malu Mare/sursa fotofacebook

„Am făcut dezinfecţie pe la toate unităţile publice, începând cu primăria, magazine, staţii de autobuz, şcoli. Am folosit oamenii mei, avem atomizor, avem soluţii şi în fiecare săptămână repetăm procedura. Pe străzi nu am dat, că avem străzi asfaltate şi străzi de pământ. Nu putem să dăm unde este asfalt şi unde este pământ să nu facem dezinfecţie. Vineri vom da şi în scările de bloc, fiindcă avem şi 14 scări de bloc“, a spus Ilie Dodocioiu, primarul localităţii Malu Mare.


Substanţele se achiziţionează greu, dezinfecţiile se fac cu întârziere

Dezinfeţie la şcoala din comuna Terpeziţa sursa foto: facebook


Sunt şi primari care spun că greutatea cu care pot procura dezinfectanţi sau banalul clor i-a făcut să întârzie dezinfecţia în localitate. Drept urmare, până acum au luat măsuri de igenizare şi dezinfecţie doar în primărie şi în alte câteva unităţi.

„Prin localitate nu am făcut. Am dat cu clor prin primărie, şcoli, unităţi ale primăriei. Prin localitate, însă, nu am dat cu nimic. Nu am avut nici de unde să achiziţionăm substanţe. Se găsesc foarte greu. Avem dotare, maşină şi vrem totuşi să facem o spălare pe drumurile publice. Facem achiziţie de substanţă, dar asta de săpămâna viitoare”,

spune Eugen Giurcă, primarul comunei Sălcuţa.


Lipsa banilor mai acută decât lipsa clorului


Alţi primari se plâng că nu au banii necesari efectuării unei dezinfecţii la nivelul întregii localităţi. Lipsa fondurilor de la buget este mai acută decât lipsa clorului sau alţi dezinfectanţi.

Dezinfeţie la fântânile comunale

„Am dat în primărie cu clor, folosim spirt. Nu am dat pe străzi. Nu avem bani. Am înţeles că se face o rectificare de buget, să văd dacă ne alocă ceva. La noi nu este ca în oraş. Mai avem aici, ca unităţi importante, Centrul de bătrâni, o unitate medico-socială”,

spune primarul comunei Brabova, Vergil Pleşa.


Alte localităţi au apelat la firme specializate şi dezinfectează şi drumurile


„Am făcut dezinfecţie în clădirile importante din localitate, primărie, ofociul poştal, unităţi medicale. La şcoală a făcut domnul director. În localitate am dat cu atomizorul pe trotuare, în alte spaţii publice. Am dat şi pe străzi. Am făcut contract cu Salubritate Segarcea şi am dat acum zece zile. Vrem să repetăm dezinfecţia vineri şi luni. Am folosit o soluţie pe bază de clor. Am avut şi noi vreo 200 de persoane care au stat în izolare, dar medicii de familie s-au descurcat foarte bine. Procurarea de materiale este dificilă, preţurile sunt foarte mari“,

a precizat primarul localităţii Cerăt, Ionuţ Octavian Barbu.

Dezinfecţie

În comuna Mârşani, primăria urmează să achiziţioneze clor şi va începe şi dezinfecţia drumurilor comunale.

„Nu am dat până acum. Urmează sa facem achiziţia substanţei. Am dat pe la primărie cu clor, la dispensar, la magazine. Când achiziţionăm clorul dăm şi pe străzi. Luăm un utilaj de la o comună vecină. Clorul îl aducem de la Râmnicu Vâlcea. Au luat şi cei din Daneţ o tonă. Este un agent economic care ne ajută şi vom da peste tot în localitate, inclusiv pe drumuri“,

a afirmat primarul localităţii Mârşani, Constantin Ghencioiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS