5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie în judeţul Dolj. Valoarea sancțiunilor, 31.000 de lei

Razie în judeţul Dolj. Valoarea sancțiunilor, 31.000 de lei

Poliţişti doljeni au efectuat, azi noapte, o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite și a altor fapte antisociale, precum și a abaterilor la regimul circulației pe drumurile publice din județ.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul formațiunilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, precum şi jandarmi.

Au fost instituite 41 de filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat peste 550 de autovehicule, totodată fiind efectuate controale la aproximativ 200 de agenţi economici (baruri, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică).

În cadrul raziei au fost legitimate peste 800 de persoane, 180 dintre acestea fiind controlate sumar de arme albe.

Polițiștii doljeni au constatat 12 infracțiuni în flagrant delict, 5 dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere și restul, infracţiuni de natură judiciară şi economică.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, din care 53 la OUG 195/2002, 18 la Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice şi 5 la alte acte normative.

Valoarea sancțiunilor aplicate de poliţişti este de aproximativ 31.000 de lei, fiind totodată reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 3 permise de conducere, iar 2 certificate de înmatriculare au fost retrase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS