14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrinşi cu substanţe interzise, în Parcul Romanescu din Craiova

Prinşi cu substanţe interzise, în Parcul Romanescu din Craiova

Mai multe persoane au fost prinse, în ultima perioadă, cu substanţe interzise, în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova.

Polițiștii locali şi dispecerii ce asigură monitorizarea parcului au surprins în flagrant 22 persoane ce confecționau artizanal și consumau pe domeniul public țigări ce conțineau substanțe euforizante psihoactive. Activitatea de prindere a acestor persoane a avut loc în ultimele 3 luni.

Vârstele celor prinşi pornesc de la 15 ani

La controlul corporal, asupra acestor persoane s-au găsit plicuri cu resturi vegetale de culoare verde oliv. De asemenea, plicuri de plastic transparent cu închidere tip ziplock ce conțineau muguri vegetali, precum și dispozitive de mărunțit tip „grinder”.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Locale unde s-au întocmit actele premergătoare impuse de lege. Acestea au vârste cuprinse între 15 – 29 ani. Materialele vegetale și dispozitivele au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova. BCCO va finaliza cercetările și va dispune măsurile legale în aceste cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS