14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiect al CJ Dolj, în valoare de 14 milioanede euro pentru investiţii în sănătate, acceptat pentru finanţare

Proiect al CJ Dolj, în valoare de 14 milioanede euro pentru investiţii în sănătate, acceptat pentru finanţare

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat, joi, faptul că un proiect cu valoarea totală de aproape 14 milioane de euro, elaborat în parteneriat cu Ministerul Sănătății, a fost acceptat pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, administrația județeană obține în mod direct, în cadrul acestui demers, 5 milioane de euro pentru o serie de achiziții, dar și investiții în domeniul sănătății, care au fost inițiate cu fonduri din bugetul propriu al instituției, fiind acum preluate pentru implementare în cadrul axei POR destinate dezvoltării infrastructurii sanitare și sociale.
„Semnarea contractului de finanțare reprezintă o veste extraordinară, care completează tabloul unui an reușit. Vorbim despre un proiect amplu, pe care l-am elaborat în parteneriat cu Ministerul Sănătății și care vizează nu doar instituția noastră, ci și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, alături de unități sanitare din alte localități din Dolj, precum și din Slatina și Drobeta Turnu Severin.
A rezultat un demers cu o valoare totală de aproape 14 milioane de euro, din care 5 milioane de euro reprezintă suma ce revine Consiliului Județean. Prin intermediul acestuia, investiții aflate în curs de realizare și achiziții efectuate în sectorul serviciilor medicale de urgență, cu bani din bugetul propriu, dar care respectă pe deplin toate exigențele impuse în derularea proiectelor europene sunt acum preluate pentru finanțare din fonduri ale UE, cu avantajul rambursării cheltuielilor deja efectuate.
Pentru CJ Dolj, aceasta înseamnă, în primul rând, recuperarea sumelor pe care le-a achitat până acum pentru procurarea a 7 loturi de aparatură medicală de înaltă performanță, în vederea dotării SCJU Craiova, pentru instalarea grupului electrogen care deservește Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, precum și în derularea investiției de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe (UPU). În al doilea rând, cheltuielile pe care le presupune finalizarea acestui proiect complex și extrem de necesar, care vizează cea mai aglomerată structură a spitalului județean, vor fi acoperite, din acest moment, din fonduri europene, nu din bugetul instituției. Și tot cu finanțare nerambursabilă va fi realizat și depozitul de gaze medicale care va fi construit special pentru UPU.
În plus, SCJU Craiova figurează și separat, ca beneficiar în acest proiect, cu o altă serie de achiziții, în valoare de peste 6 milioane de euro. Cum o parte din aceste echipamente au fost cumpărate cu fonduri acordate spitalului de către CJ Dolj, și de aici se va întoarce către noi o sumă de aproximativ 1,5 milioane de euro.
În acest mod, bugetul Consiliului Județean va fi, pe de o parte, alimentat prin rambursările amintite și, pe de altă parte, degrevat de o serie de angajamente financiare semnificative, ceea ce ne va permite să abordăm cu resurse sporite un nou an foarte încărcat din punct de vedere investițional. Să nu uităm că, înainte de semnarea acestui nou contract în cadrul POR, instituția noastră avea deja în implementare, cu fonduri nerambursabile obținute doar în acest mandat, un număr de 13 proiecte, a căror valoare totală depășea 125 de milioane de euro.
Acestora li se adaugă, desigur, demersurile derulate cu bani din surse proprii ale CJ. În egală măsură, bugetul pe care îl pregătim pentru 2019 trebuie să ia în considerare și proiectele deja depuse în cadrul unor programe europene și care sunt în stadiul de precontractare sau au fost selectate și se află în așteptarea finanțării. Ele vor aduce în județ alte 55 de milioane de euro, cea mai importantă dintre investiții fiind reprezentată, fără îndoială, de modernizarea drumului județean 561A, care pornește din Giurgița și ajunge până la limita județului Mehedinți“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județele Mehedinți, Dolj și Olt la servicii medicale de urgență“, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, cu o valoare totală de 64.022.180 de lei (echivalentul a 13,8 milioane de euro), reprezintă rezultatul unui parteneriat încheiat între Ministerul Sănătății, consiliile județene din Dolj și Olt, primăriile din Slatina și Segarcea, spitalele județene din Craiova, Drobeta Turnu Severin și Slatina, spitalele municipale din Băilești și Calafat și spitalele orășenești din Filiași și Segarcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS