Dolj: Doi minori, prinşi după ce tăiaseră 18 copaci din pădurea de lângă Ocolna



Poliţişti din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi au depistat, marţi, 13 noiembrie, în extravilanul comunei Argetoaia, patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 27 de ani, toţi din judeţul Dolj, în timp ce transportau, cu o căruţă tractată de un tractor, cantitatea de 1,111 mc. de material lemnos.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că lemnele ar fi fost tăiate fără drept şi sustrase dintr-o pădure, proprietate privată, situată în satul Piria.

Persoane care încercau să sustragă arbori din pădure au fost depistate şi de către poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Dăbuleni, care au prins în flagrant doi tineri de 16 şi 17 ani, din Ocolna, care tăiaseră 18 copaci, din pădurea situată în apropierea localităţii respective.


În ambele situaţii, poliţiştii au indisponibilizat materialul lemnos, precum şi uneltele folosite la tăierea acestuia.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăierea fără drept şi sustragerea de material lemnos.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 19 martie 2019

Top