10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a aprobat PUZ-ul Spitalului Regional Craiova

S-a aprobat PUZ-ul Spitalului Regional Craiova

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunțat în ultima ședință a Consiliului Local, care a avut loc joia trecută, că în aceeași zi a fost elaborat și aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru amplasamentul viitorului spital regional. Cu toate că acest lucru ar fi trebuit să intre în sarcina Ministerului Sănătății, care derulează proiectul european cu spitalele regionale de la Cluj, Iași și Craiova (UE a alocat pentru cele trei spitale 150 de milioane de euro), autoritățile din Bănie au preluat și finalizat această sarcină, documentul urmând să fie depus acum la minister. „Astăzi (joi, 27 septembrie – n.r.) am aprobat PUZ-ul Spitalului Regional Craiova și vreau să vă spun că suntem în fața Clujului și a Iașului cu acest lucru, orașe care până acum s-au lăudat că ne-au luat fața, că la Craiova nu se face nimic cu spitalul regional. Ei, bine, noi am aprobat un PUZ care trebuia făcut de Ministerul Sănătății, nu de către Primăria Craiova, dar l-am făcut prin forțe proprii, am obținut toate avizele și pot să vă spun că este un PUZ complet. Îl vom pune la dispoziția ministerului și a consultanților care se ocupă de proiect pentru a avea un spital regional la Craiova”, a afirmat edilul Mihail Genoiu.
La începutul lunii septembrie, o delegație de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul Sorina Pintea, a venit în Bănie pentru a prezenta draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional Craiova, unitate care ar urma să se construiască pe terenul de 27 de hectare de pe Centura de Nord a orașului. Potrivit acestuia, spitalul ar avea 821 de paturi și ar costa, în total, 538 de milioane de euro, cu tot cu TVA, din care 50 de milioane de euro ar fi destinați pentru un „redesign” al Spitalului Județean de Urgență Craiova, unde se va face o reducere a numărului de paturi.
Planul Urbanistic Zonal era absolut necesar pentru întocmirea studiului de fezabilitate și depunerea cererii de finanțare a proiectului, în vederea atragerii celor 150 de milioane de euro. Conform declarațiilor date atunci de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, cererea de finanțare pentru Spitalul Regional Craiova va fi depusă la Bruxelles până la finele acestui an, odată cu cererile pentru spitalele din Iași și Cluj. Potrivit ministrului, 2019 ar urma să fie anul licitațiilor, iar 2020 anul demarării construcției, care ar avea un termen de realizare de trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS