16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn tânăr craiovean a ajutat poliţia să recupreze banii sustraşi dintr-un portofel

Un tânăr craiovean a ajutat poliţia să recupreze banii sustraşi dintr-un portofel

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Craiova au fost sesizați, ieri, prin numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiu, un minor a sustras portofelul unei femei de 66 de ani, din localitate, în care se afla suma de 4.300 de lei și apoi a fugit într-o direcţie necunoscută.
La fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, care, în urma verificărilor efectuate, au depistat un minor de 13 ani, bănuit că ar fi săvârşit fapta de furt, acesta având asupra sa doar portofelul sustras, nu şi banii al căror furt fusese sesizat.
Ulterior, la sediul Secției 1 Poliție Craiova, s-a prezentat un tânăr de 28 de ani, din Craiova, care ajutase inițial la prinderea minorului și care a returnat suma de 4.300 de lei, găsită într-o zona apropiată comiterii faptei.
Persoana vătămată şi-a exprimat recunoştinţa faţă de gestul tânărului de 28 de ani, mulţumindu-i acestuia pentru că i-a restituit în totalitate prejudiciul.
În această cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infrac cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS