14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljABA Jiu acţionează în continuare pentru depoluarea zonei afectate în urma accidentului feroviar de pe Viaductul Cârcea

ABA Jiu acţionează în continuare pentru depoluarea zonei afectate în urma accidentului feroviar de pe Viaductul Cârcea

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a monitorizat şi în aceste zile şi continuă şi la acesta oră acţiunea de pompare a apei clare, curate, din groapa săpată, impermeabilizată cu geotextil, la punctul de la Preajba şi dirijarea acesteia în aval, în urma accidentului feroviar de pe Viaductul Cârcea.
Apa din acumularea de la Preajba este pompată spre aval, astfel încât să existe posibilitatea preluării apelor încărcate cu biodiesel. Ca urmare a lucrărilor susţinute de realizare a platformei pe care va fi amplasată macaraua, a epuismentelor din zona acesteia, a defrişării vegetaţiei, devierea apelor izvorului „Cismeaua” înspre pila dinspre malul stâng al văii la Cârcea, biodieselul existent pe vegetaţie este antrenat în apă.
Având în vedere aceste manevre, în cursul serii de duminică, 26 august, apa din acumularea de la Preajba a fost evacuată în totalitate prin pompare, spre aval.
Administraţia Bazinală de Apă Jiu acţionează în permanenţă cu agenţi hidrotehnici, un şef de Formaţie de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj şi Biroul de Intervenţie Rapidă al instituţiei. De asemenea, pe lângă materialele necesare acţiunii executate la faţa locului, A.B.A Jiu intervine cu un buldoexcavator, un autocamion, o autoultilitară şi un autoturism de teren.
S-a administrat de către reprezentanţii GFR material absorbant pe sectorul situat între podul de cale ferată de la Cârcea până la podul rutier de pe DN Craiova – Caracal pentru neutralizarea biodieselului care se mai strânsese în ochiurile de apă. GFR a intervenit cu o cisternă vidanjă evacuând apa în amestec cu biodiesel din amonte de la unul din vagoanele deraiate căzute în râpă în zona podului CF de la Cârcea. GFR, prin firma de construcţii a continuat, pe tot parcursul zilei de 26.08.2018, lucrările de amenajare, sub podul de cale ferata de la Cârcea, a platformei necesară amplasării macaralei de 600 tone în vederea îndepărtării vagoanelor căzute.
Se acţionează în continuare, monitorizându-se tot sectorul cuprins între aval pod CF Cârcea şi amonte Preajba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS