13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: 19 percheziţii la contrabandişti de ţigări

Dolj: 19 percheziţii la contrabandişti de ţigări

În urma a 19 percheziții efectuate de poliţiştii din Dolj, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete, au fost ridicate 33.500 de țigarete, 3 autoturisme, peste 130.000 de lei şi 11.000 de euro.

Poliţiştii doljeni au efectuat, marţi, 19 percheziţii în mai multe localități din judeţ, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. Din cercetări a reieșit că, în perioada martie-iunie 2018, cei în cauză ar fi comercializat 122.000 de țigarete, fără timbru de marcaj fiscal, care provin din contrabandă. În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat 33.500 de țigarete, nemarcate fiscal și au indisponibilizat 3 autoturisme aparținând persoanelor în cauză, care ar fi fost fost utilizate în operațiuni ilegale. De asemenea, au fost ridicați 131.600 de lei şi 11.000 de euro. Totodată, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, au fost conduse 6 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, două dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete în formă continuată. Polițiștii au pus în executare 6 mandate de aducere. Două persoane au fost reținute, iar miercuri au fost prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS