11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Conducea cu aproape 150 km/h și a fugit de polițiști

Dolj: Conducea cu aproape 150 km/h și a fugit de polițiști

Mai mulți poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti au organizat, vineri, o acţiune pe principalele drumurile naţionale şi europene din judeţ, cu scopul prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză.

La activitate au participat 39 de poliţişti, care au aplicat 129 de sancţiuni contravenţionale, din care 94 pentru viteză. Valoarea sancţiunilor aplicate de oamenii legii este de aproximativ 50.000 lei.

De asemenea, au fost reţinute 14 permise de conducere, din care 10 pentru viteză excesivă.

Unul dintre țoferii prinși în ilegalitate a fost un bărbat de 27 de ani, din comuna Bălteni, care a fost depistat conducând un autoturism, în localitatea Beharca, cu viteza de 143 km/h.

Acesta nu a oprit la semnalul poliţiştilor, reuşindu-se blocarea în trafic în localitatea Filiaşi, cu sprijinul echipajului rutier de la Poliţia Filiaşi. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS