Acasă Local Dolj Craiova: “Brățările prieteniei”, activitate educativă desfășurată la Centrul „Anastasia”

Craiova: “Brățările prieteniei”, activitate educativă desfășurată la Centrul „Anastasia”

-

Copiii din cadrul Centrului “Anastasia” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat în această perioadă la o activitate educativă, intitulată „Brățările prieteniei”, alături de preșcolari ai Grădiniței „Traian Demetrescu”. În cadrul acestei activității, copiii au învățat sa împletească brățări, activitatea având rol în dezvoltarea abilităților practice, imaginației și creativității.

“În cadrul proiectului Caravana prieteniei, am desfășurat o activitate comună cu grupa mare a Grădiniței «Traian Demetrescu», structura Grădinița Sfântul Stelian, coordonator/ educator Chiriac Ionica, activitatea având ca temă “Brățările prieteniei” . Cu acest prilej, copiii au învățat să împletească brățări, pe care le-au schimbat între ei. Au avut totodată un moment artistic de cântece, poezii și dansuri, arătând fiecare ce a învățat. Prin aceste activități copiii învață unii de la alții diferite lucruri frumoase, socializând și împărtășind fiecare experiența sa. Mulțumim doamnei învățătoare Chiriac Ionica pentru implicare în această activitate!”, a declarat asistent social Monica Mohanu, coordonatorul Centrului „Anastasia”. Tot în această perioadă, copiii de la Centrul „Anastasia” au vizitat Grădina Botanică, prilej cu care au participat la o serie de jocuri specifice vârstei lor.

ȘTIRI VIDEO GdS