9.1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2019
Acasă Local Dolj Dolj: Credință, bucurie, pasiune la cea de-a II-a ediție a Concursului ”Pe...

Dolj: Credință, bucurie, pasiune la cea de-a II-a ediție a Concursului ”Pe urmele tradițiilor de Paști”

-

Odată cu venirea primăverii întreaga creștinătate se pregătește de cea mai important sărbătoare –Învierea lui Iisus. Tradițiile și obiceiurile specifice acestei sărbători – oul roșu, cozonacul, pasca, mielul, slujba de la biserică, au fost prezentate preșcolarilor și elevilor cu scopul de a-i pregăti pe micuți să preia tradițiile strămoșești pe care să le ducă mai departe, asigurând astfel transmiterea în timp a identității noastre ca popor și creștini ortodocși.
Sentimentele de bucurie și speranță au fost transpuse în lucrări plastice de pictură și colaj cu care preșcolarii și elevii din unități școlare din județul Dolj au participat la cea de-a doua ediție a Concursului ”Pe urmele tradițiilor de Paști ”.
Lucrările participante la concurs au fost reunite în cadrul unei expoziții ce a putut fi admirată la sediul Grădiniței cu program prelungit ”Piticot”, dăruirea și pasiunea micuților participanți a fost răsplătită cu diplome de participare și premii pentru cele care au fost apreciate de către mebmrii juriului format din cadre didactice de la Grădinița cu program prelungit ”Piticot”, Grădinița cu program prelungit ”Floarea Soarelui”, Școala Gimnazială ”Elena Farago” și Colegiul Național ”Frații Buzești”.
Printre lucrările premiate pentru cele două secțiuni ale concursului, se află cele ale copiilor de la Grădinița ”Traian Demetrescu”, Colegiul Național ”Frații Buzești”, Grădinița ”Floarea Soarelui” , Grădinița cu program prelungit ”Piticot”, Liceul Tehnologic ”Petre Baniță” –Călărași, Colegiul Național ”Ștefan Velovan”, Școala Gimnazială ”Elena Farago”, ȘCoala Gimanzială ”Decebal”, Școala Gimnazială ”Gheorghe Bibescu”, Liceul teoretic ”Tudor Arghezii”, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială ”Măceșu de Jos”, Școala Gimnazială nr. 1 Dăbuleni, Școala Gimnazială ”Coțofenii din Dos”, Școala Gimnazială ”Braloștița”.

ȘTIRI VIDEO GdS