În noaptea de joi spre vineri, a încetat din viaţă maestrul Horia Davidescu, 97 de ani, regizor artistic, fost director al Teatrului de Păpuşi Craiova.
Născut pe 22 martie 1921, Horia Davidescu a fost regizor artistic din 1949, an în care s-a înfiinţat Teatrul de Păpuşi din Craiova, prima locaţie fiind pe str. Câmpia Islaz nr.40 (inaugurarea oficială a avut loc pe 16 mai 1949).
A fost director al Teatrului de Păpuşi din Craiova timp de aproape 30 de ani (1955-1984) , o perioadă fastă pentru instituţia din Cetatea Băniei. Regretatul Horia Davidescu a înfiinţat în Tripoli (Libia) primul Teatru pentru Copii şi Tineret din Libia..
A fost distins cu Premiul Special UNITER 2005 pentru întreaga activitate în Teatrul de Marionete şi Păpuşi .
Trupul neînsufleţit este depus la biserica Cimitirului Ungureni.
Într-un interviu acordat Gazetei de Sud în 2016 ziaristului Ion Jianu (http://www.gds.ro/Actualitate/interviu-Actualitate/2016-03-15/maestrul-horia-davidescu,-la-95-de-ani-viata-mi-se-pare-scurta/), Horia Davidescu a răspuns la întrebarea privind destinul în viaţă:
“ Mă invitaţi la filosofie sau sofisticărie!!! Nimeni pe lume nu are certitudini, doar credinţe. Răspunsul meu e şi da şi nu. Cred că există şi noroc. Cum altfel să-mi explic că mi-a trecut un glonţ la o palmă depărtare de inimă, că nu am murit pe front, că mâna paralizată mi-am recuperat-o, că tot ce mi s-a furat sau pierdut am regăsit. Până şi maşina parcată sub geam am regăsit-o, deşi, la miliţie, când am făcut declaraţia de furt, m-am trezit că habar nu aveam ce număr de înmatriculare am la maşină! Destinul a hotărât să colind cu teatrul pe patru continente pe vremea când Cortina de fier era zăvorâtă cu şapte lacăte. Destinul să fi fost de vină că mi-am depus pensionarea în 1983 când am fost obligat să disponibilizez 19 din cei 28 de salariaţi? Nu am putut să fac asta. Am trăit cu spaima că se va alege praful de teatrul pe care l-am înfiinţat, dar nu s-a ales praful. Primele trei luni de după pensionare au fost grele, dar într-o clipă totul s-a schimbat. Destinul s-o fi gândit să-mi facă un dar de ziua mea să petrec două luni în Elveţia? Nu ştiu, dar de atunci am revenit la prima mea pasiune, pictura, sculptura, care mi-au umplut viaţa şi pensionarea nu a mai fost o povară. Am o singură certitudine: mi-a fost dat să am o familie minunată de care sunt mândru şi pentru care îi mulţumesc destinului, dacă el le-a hotărât”
