Trei femei, prinse după ce au furat două telefoane
Trei femei, prinse după ce au furat două telefoane - Foto: Arhiva

La nivelul Secției 5 Poliție Craiova au fost primite două sesizări privind furtul unor telefoane mobile din posesia unor minori de 15, respectiv 16 ani, pe 11 şi 12 octombrie. Ambii sunt elevi în cadrul unor unități de învățământ din municipiul Craiova, iar furtul a avut loc în timp ce se deplasau pe strada G. Enescu, respectiv Bulevardul Dacia. Aceştia au fost acostați de un bărbat necunoscut care, sub diferite pretexte, le-a solicitat telefoanele mobile pentru a naviga pe internet şi profitând de neatenția părtilor vătămate, le-a sustras telefoanele mobile, cauzându-le un prejudiciu total de circa 1.200 lei.
La nivelul Secției 5 Poliție au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat imediat după primirea sesizărilor, dosare înregistrate în evidențele Secţiei cu autori necunoscuți.
În cursul zilei de miercuri, 25 octombrie, în baza informaţiilor obţinute de lucrătorii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul secției, a fost organizată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de tâlhărie şi furt, ocazie cu care a fost identificat autorul faptelor în persoana lui L. Gigi-Daniel, de 26 de ani, din Craiova, fără ocupaţie, cu antecedente penale.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a mai stabilit şi faptul că bărbatul mai este autorul a altor două infracțiuni distincte de furt de telefoane mobile, fapte comise în datele de 2 octombrie, din posesia lui T. Rareş, respectiv 24 octombrie, din posesia lui S. Radu, modul de operare pus în practică de autor fiind unul asemănător.
În urma probatoriului administrat în cauză şi analizat cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, faţă de persoana în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de furt calificat. Bărbatul de 26 de ani a fost reţinut de polițiști pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore şi introdus în arestul I.P.J. Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat în toate cele patru cazuri, în valoare totală de 2.700 lei, a fost recuperat de polițiștii craioveni în proporţie de 100%.