6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie azi noapte prin judeţul Dolj

Razie azi noapte prin judeţul Dolj

Poliţiştii doljeni au organizat azi noapte o acțiune cu efective mărite pentru menținerea unui climat de siguranţă civică și respectarea hotărârilor și dispozițiilor organelor judiciare. La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale și Poliția Municipiului Băilești, totodată urmărindu-se și prevenirea și combaterea faptelor de mare violență, precum şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii.
Au fost desfășurate activități specifice în 12 locuri și medii cu potențial criminogen, în 8 localuri de alimentație publică și agrement fiind efectuate, de asemenea, verificări și controale. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale de peste 3.400 de lei.
De asemenea, au fost constatate de fapte de natură penală, astfel fiind întocmite 3 dosar penale în conformitate cu prevederile legale.

În cadrul acțiunii a fost depistat A. Daniel, de 40 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Urzicuța, având o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Craioveanul a refuzat să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

În aceeași noapte, polițiștii doljeni l-au depistat și pe C. Marin, de 18 de ani, din comuna Urzicuța, Dolj, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis pentru nicio categorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS