Acasă Local Dolj Greva de la Romatsa afectează zborurile din Craiova

Greva de la Romatsa afectează zborurile din Craiova

-

Oficialii Aeroportului din Craiova au declarat că greva de avertisment la nivel național, de la ora 11 până la ora 13, a controlorilor de zbor de la Romatsa afectează o parte a zborurilor din Bănie. Este vorba de întârzieri de circa 40 de minute la cursele Paris (Beauvais) – Craiova și Craiova – Koln. Probabil vor fi întârzieri și la zborul către Londra(Lutton) și de la Londra la Craiova. Potrivit orarului de zbor din această zi, pe aeroportul din Craiova sunt programate zece curse. În țară, zeci de zboruri sunt suspendate sau anulate la această oră. De exemplu, pe Aeroportul Henry Coandă, întârzierea minimă este de 10-15 minute până la cel mult două ore, potrivit directorului de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache. Liderul de sindicat al Romatsa, Florin Diaconu, a declarat pentru GdS că este vorba de o listă cu 50 de revendicări care nu au legătură cu creșterile salariale, chiar dacă ele au fost înghețate în 2015 și că problematica este complicată. Dincolo de lipsa unui contract colectiv de muncă și de numărul redus de controlori de trafic în condițiile creșterii numărului de zboruri, Diaconu a precizat că au autoritățile trebuie să inițieze un plan de măsuri, inclusiv legislative. ”Dacă nu vedem că se dorește acest lucru, atunci putem declanșa greva generală în 48 de ore. Paradoxal, deși un controlor de trafic operează acum mai multe zboruri, iar veniturile au crescut, Romatsa riscă să intre în incapacitate de plată”, a spus Diaconu. Motivul ar fi neconcordanțel dintre legislația românească și cea europeană în domeniul zborurilor, Romatsa fiind obligată să plătească din surplusul obținut atât către Eurocontrol(Organizația Europeană de Securitate a Zborurilor), cât și către statul român. Practic, se plătește de două ori aceeași sumă.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.