11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: A încercat să mituiască un poliţist cu 400 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal

Dolj: A încercat să mituiască un poliţist cu 400 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal

Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au organizat şi realizat, astăzi, prinderea în flagrant a unui cetățean imediat după ce a oferit suma de 400 euro unui ofițer de poliţie din cadrul unei Secţii de Poliţie Rurală – I.P.J. Dolj pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

„În fapt, tot astăzi, polițistul a depus un denunţ la S.J.A. Dolj prin care a sesizat faptul că, luni, 1 mai a.c., B.A.D. i-a oferit o sumă de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, infracţiune constatată la data de 28.04.2017. Poliţistul a refuzat categoric această ofertă şi a depus denunț, fiind dispusă organizarea şi realizarea activităţii de prindere în flagrant. Făptuitorul a fost prins imediat după ce, în biroul ofiţerului de poliţie, i-a oferit acestuia suma de 400 euro”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

B.A.D. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, procurorul de caz urmând a dispune cu privire la eventuale măsuri preventive. În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj și al Direcției de Operațiuni Speciale – Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS