Judecătorii doljeni au hotărât, ieri, să pună sub control judiciar doi polițiști din comuna Daneți, acuzați de comiterea infracțiunilor de luare de mită și favorizarea făptuitorului. În același dosar este cercetat pentru complicitate la luare de mită și un tehnician silvic, pus și el sub control judiciar prin hotărârea de ieri a Tribunalului Dolj.

Agentul Constantin Dincă, șeful Postului de Poliție Daneți, agentul Viorel Minuță din cadrul Secției de Poliție Daneți, dar și de tehnicianul silvic Iulian Cîrjaliu, au fost reținuți de procurorii doljeni pe 28 februarie, acuzați de luare de mită și favorizarea făptuitorului, respectiv complicitate la luare de mită.
Anchetatorii au reținut că, în cursul lunii ianuarie, agenții Minuță și Dincă au depistat un bărbat care transporta lemne fără a avea documente de provenienţă, motiv pentru care au întocmit un dosar penal care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Ulterior, la domiciliul suspectului a fost făcută o percheziție, unde a fost descoperită o cantitate importantă de material lemnos. Anchetatorii au explicat că, mai departe, oamenii legii și tehnicianul silvic i-au cerut bărbatului 10.000 de lei pentru a-l scăpa de dosarul penal.
„Ca urmare a întocmirii dosarului penal, tehnicianul silvic l-a abordat pe denunţător şi i-a propus ca, pentru a nu fi tras la răspundere penală, să achite o «cotizaţie» unei asociații a proprietarilor de păduri, în cuantum de 10.000 de lei, şi amenzi contravenţionale de 6.000 de lei“, au precizat procurorii doljeni. Bărbatul a hotărât însă să-i denunțe pe cei trei, iar pe 28 februarie, ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Denunțătorul s-a întâlnit cu agentul Minuță și cu tehnicianul Cîrjaliu la Postul de Poliţie Daneți, după care a achitat la casieria primăriei suma totală de 10.000 de lei, „fiindu-i eliberate în acest sens documente justificative de încasare a amenzilor contravenţionale care totalizau 2.500 de lei şi o chitanţă de încasare pentru suma de 7.500 de lei, reprezentând «cotizaţie» pentru asociaţie“, au explicat anchetatorii.
Tot pe 28 februarie, cei trei suspecți au fost duși la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă instanța a respins solicitarea procurorilor și a dispus măsura arestului la domiciliu față de Iulian Cîrjaliu, Constantin Dincă și Viorel Minuță. Pe 20 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au solicitat prelungirea arestului la domiciliu în cazul celor trei inculpați, iar ieri, judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins cererea anchetatorilor și au hotărât ca cei doi polițiști și tehnicianul silvic să fie cercetați în continuare sub control judiciar. Hotărârea Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

Aldezir MARIN
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.