Polițiștii doljeni au ridicat, ieri, în vederea confiscării peste 13.000 țigări fără timbru de marcaj fiscal, depistate la sediul unei societăți comerciale.

Polițiștii Secției 8 Rurală Rast în cooperare cu colegii lor de la Negoi au organizat, ieri, o acțiune cu caracter preventiv pentru preîntâmpinarea și combaterea actelor de comerț ilicite care aduc atingere intereselor consumatorilor, dar și pentru prevenirea și combaterea actvităților de contrabandă cu produse accizabile, care aduc prejudicii materiale bugetului consolidat al statului.
În timpul derulării acestor activități, la sediul unei societăți comerciale din comuna Negoi, administrată de G. Dorin, de 41 de ani, din comună, au fost identificate 13.400 de țigări (670 pachete) pe care nu era aplicat timbru fiscal, având inscripția “For Duty Free Sale Only”, despre care administratorul societății a declarat că urma să le comercializeze prin magazinul propriu.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prev. și ped. de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, iar cantitatea de țigări a fost indisponibilizată și predată reprezentanților DRAOV Craiova în vederea calculării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Poliţia recomandă cetățenilor să nu cumpere ţigări de contrabandă, activitate care nu face decât să prejudicieze bugetul statului și să aducă sume de bani necuvenite contrabandiștilor.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.