13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Persoane fără adăpost internate în Centre Sociale

Craiova: Persoane fără adăpost internate în Centre Sociale

Polițiștii au continuat, şi în cursul zilei de ieri, dar și pe parcusul nopții, să identifice peroanele care locuiesc pe stradă, asigurându-se de faptul că acestea nu vor suferi de frig, având în vedere temperaturile extrem de scăzute din timpul nopții.
Polițiștii Secției 5 Poliție l-au identificat, în cursul zilei de ieri, pe N. Georgel, de 54 de ani, din Craiova, acesta fiind condus la sediul secţiei în vederea transportării acestuia în cadrul unui centru de adăpost. În acest sens a fost solicitat un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dolj care a transportat persoana în cauză la Căminul  de Bătrâni, din  Craiova.
Polițiștii Secției 6 l-au identificat, în cursul nopții, pe Ș.ION, 49 de ani, din comuna Almăj, Dolj. Și de această dată polițiștii au solicitat sprijinul unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Doljcare a transportat persoana în cauză la Centrul de primire ,,Vasiliada,, din Craiova.
Tot în aceeași noapte, polițiștii craioveni, aflați în serviciul de patrulare, l-au depistat pe C. Marinel, de 31 de ani, din orașul Filiași, Dolj, acesta fiind transportat, de asemenea, la un Centru Social cu ajutorul unui echipaj al Serviciului de Amnulanță Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS