27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Amenzi pentru lipirea de afișe inscripționate pe stâlpii de electricitate

Craiova: Amenzi pentru lipirea de afișe inscripționate pe stâlpii de electricitate

Polițiștii locali din cadrul Secției Ordine Publică ”Valea Roșie” – Poliția Locală a Municipiului Craiova, în timp ce efectuau, ieri, serviciul de patrulare pe zona de competență, bulevardul Caracal – bulevardul Decebal, au observat două persoane, de sex masculin, ce lipeau afișe inscripționate ”foraje puțuri” pe stâlpii de electricitate, având asupra lor perii și o găleată de adeziv, precum și mai multe topuri de afișe.
În urma efectuării procedurilor de identificare a rezultat că aceștia se numesc C.M., în vârstă de 27 ani și G.D.D., în vârstă de 20 ani, ambii domiciliați în Buftea, județul Ilfov.
Cele două persoane au fost conduse la secție, fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 lei, potrivit HCL nr. 845/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind publicitatea pe raza municipiului Craiova, dispunându-se și măsura complementară de confiscare a afișelor și bunurilor găsite asupra acestora.
De asemenea, un echipaj cu atribuții de rutieră din cadrul Poliției Locale a identificat și autoutilitara cu numărul de înmatriculare IF – 26 – GIN, staţionată pe bulevardul Decebal, folosită de cele două persoane pentru distribuirea materialelor publicitare, fiind aplicate inclusiv sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS