Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat, ieri, în municipiul Craiova,  pe A. Valentin, de 36 de ani, din municipiu. Pe numele craiovenului magistrații Tribunalului Dolj au emis un mandat de executate a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea, în perioada septembrie 2012 – octombrie 2013, a unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi luare de mită, fiind condamnat la 4 ani închisoare. Craioveanul era urmărit la nivel național din data de 12.07.2016. Bărbatul  a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Colibași.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.