15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Amenzi de peste 78.000 de lei în domeniul comercializării produselor alimentare

Craiova: Amenzi de peste 78.000 de lei în domeniul comercializării produselor alimentare

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat, vineri, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării  produselor alimentare”.

Polițiștii au acționat în municipiul Craiova, astfel că s-au efectuat verificări și controale la 17 societăţi comerciale, nouă persoane fizice, precum și în nouă mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale de peste 78.500 lei, totodată fiind dispusă ridicarea în vederea confiscării a 52 kg  carne, 1160 kg făină și 274 kg legume și fructe.

La unul dintre agenții economici prinși în ilegalitate, s-au găsit 1.160 kilograme de făină, ce urmau să fie introduse în circuitul de producție, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantității de făină, în valoare de 1.181 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS