19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Săptămâna Ungariei - Stagiunea „Europa”

Craiova: Săptămâna Ungariei – Stagiunea „Europa”

Cu Ungaria ne apropiem de finalul ambiţioasei călătorii muzicale propuse de Filarmonica „Oltenia”, în cadrul Stagiunii „Europa”. O incursiune interesantă, „asemenea mesei rotunde a Cavalerilor lui Arthur, fiecare din cele 28 de țări beneficiind de câte o seară, în care s-a conturat, prin repertoriu și prezențele solistice sau dirijorale, nu doar specificul fiecărei culturi, ci și multele fire nevăzute care leagă între ele culturile naționale, creând fenomenul viu al culturii europene”. (muzicolog Olguța Lupu)

Săptămâna Ungariei se deschide marţi, 3 mai 2016, cu un recital neconvenţional susţinut de studenţi ai Academiei de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta. Miercuri, melomanii intră în dialog cu András Csonka – manager cultural. Joi, dirijorul Ádám Medveczky şi pianistul Tamás Érdi se prezintă publicului craiovean, iar vineri Orchestra Filarmonicii “Oltenia” şi muzicienii din Ungaria prezintă Uvertura operei “Hunyadi László” de Ferenc Erkel şi „Romanţa” de Sándor Balassa (în primă audiţie), dar şi compoziţii semnate de Wolfgang Amadeus Mozart (Simfonia nr. 41, “Jupiter”) şi de Ludwig van Beethoven (Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră).

Ádám Medveczky a dirijat numeroase concerte în ţara nativă şi a condus muzical orchestre din Europa, America de Nord şi de Sud şi din Asia. A fost distins cu premiul „Franz Liszt” şi cu prestigiosul premiu „Kossuth”. Pianistul Tamás Érdi a cântat în celebra Carnagie Hall şi, recent, la Londra, la Barbican Centre. De asemenea, a fost invitat să interpreteze concerte alături de toate orchestrele simfonice din Ungaria.

Evenimentele Săptămânii Ungariei

MARȚI, 3 MAI 2016, ORA 19:00, MUZEUL DE ARTĂ
“Convorbiri muzicale” (recital neconvențional):
Întâlnire cu violoncelista Eszter Karasszon şi pianistul Imre Dáni, studenţi la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta
Intrarea liberă

MIERCURI, 4 MAI 2016, ORA 19:00, SALA “FILIP LAZĂR”
Întâlnirea melomanilor cu András Csonka – Academia de Muzică „Franz Liszt”din Budapesta, manager cultural – agenţii de impresariat artistic din Ungaria
Intrarea liberă

Joi, 5 MAI 2016, ORA 19:00, SALA “FILIP LAZĂR”
“Muzicienii unguri se prezintă”: dirijorul Ádám Medveczky şi pianistul Tamás Érdi
Intrarea liberă

VINERI, 6 MAI 2016, ORA 19:00
Concert simfonic UNGARIA
ORCHESTRA FILARMONICII “OLTENIA”
DIRIJOR: ÁDÁM MEDVECZKY
SOLIST: TAMÁS ÉRDI (pian)
În program:
Ferenc Erkel: Uvertura operei “Hunyadi László”
Sándor Balassa: Romanţa, op. 40/b (primă audiţie)
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 41 în Do major, K. 551, “Jupiter”
Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian şi orchestră, op. 37

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS