9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Vânzătoare înjunghiată într-un magazin

Craiova: Vânzătoare înjunghiată într-un magazin

Raluca Ciucă, de 25 de ani, vânzătoare la un magazin din apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, a fost agresată în această dimineaţă de un bărbat care venise să-şi cumpere un pachet de ţigări. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.  Potrivit reprezentanţilor SJU Craiova, tânăra a fost internată în stare extrem de gravă, în şoc hemoragic gradul II, mai exact prezenta o „plagă înjunghiată la nivelul flancului stâng abdominal, care a pus în pericol viaţa pacientei”.  În prezent Raluca Ciucă este supusă unei intervenţii chirurgicale. În acest moment poliţiştii doljeni sunt la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Agresorul a fugit de la locul faptei şi este căutat de oamenii legii. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS