10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Fisuri la unul din picioarele pasajului suprateran?

Craiova: Fisuri la unul din picioarele pasajului suprateran?

Câteva fisuri pot fi văzute la unul dintre picioarele de susținere a pasajului suprateran din Craiova, dat în folosință în urmă cu trei ani și jumătate. Astăzi în jurul prânzului, un cititor ne-a sesizat că o echipă formată din 5-6 persoane examina, cu ajutorul unei macarale, câteva fisuri vizibile apărute într-un picior de susținere a pasajului, situat în imediata apropiere a sensului giratoriu din centrul Craiovei, în dreptul clădirii CEZ. Echipa GdS care s-a deplasat la fața locului a observat că fisurile pornite de la mijlocul piciorului de susținere a podului se întind până în partea de sus a acestuia, atât în partea dreaptă, cât și în partea stângă a pilonului. La mijlocul pilonului se observă că au căzut bucăți din tencuiala care învelea respectivul obiectiv.
GdS a întrebat la Primăria Craiova ce este cu acele fisuri, dacă este vorba doar de stratul de suprafață sau fisurile sunt în profunzime. Până la această oră nu am primit nici un răspuns de la primărie.
Pasajul suprateran a fost dat în folosință în iulie 2012, investiția realizându-se cu fonduri europene.
Vom reveni cu detalii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS