Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 21 de ani, din județul Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În fapt, în cursul zilei de 20 octombrie a.c., ora 21.13, poliţiştii au fost sesizați de o femeie, de 48 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, nepoata sa, o tânără de 19 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi fost agresată fizic de concubinul său.
În timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Craiova, unde locuiesc fără forme legale, tânăra ar fi fost agresată de concubinul său, un tânăr de 21 de ani, din județul Vâlcea.
Tânărul a fost condus la audieri, iar apoi a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și: Mehedinți: Bărbat oprit cu bicicleta lângă drum, acroșat de un tractorist beat

