Știri de ultima orăLocalDoljPericolul trotinetelor electrice: 10 accidente în Dolj, în primele luni ale anului

Pericolul trotinetelor electrice: 10 accidente în Dolj, în primele luni ale anului

În contextul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii rutieri trag un semnal de alarmă cu privire la numărul accidentelor în care sunt implicați conducătorii de trotinete electrice. Potrivit datelor transmise de autorități, în primele patru luni ale anului 2026, în județul Dolj s-au produs 10 accidente rutiere în care au fost implicați utilizatori de trotinete electrice, dintre care două au fost grave.

Ce reguli trebuie să respecte cei care folosesc trotinete electrice

Polițiștii reamintesc că trotinetele electrice trebuie conduse doar pe pistele pentru biciclete, acolo unde acestea există. În lipsa pistelor, circulația este permisă numai pe drumurile unde viteza maximă admisă este de cel mult 50 km/h.

De asemenea, conducătorii de trotinete electrice trebuie să aibă minimum 14 ani pentru a circula pe drumurile publice. Totodată, vehiculele trebuie să fie dotate cu sisteme de iluminare și elemente reflectorizante funcționale. Circulația pe timp de noapte fără acestea este interzisă. Casca de protecție este obligatorie pentru persoanele sub 16 ani care circulă pe partea carosabilă. De asemenea, transportul pasagerilor pe trotinete electrice este interzis.

Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să poarte echipamente de protecție, să utilizeze veste reflectorizante și lumini pentru a fi vizibili și să respecte regulile de circulație.

„Respectați viața!” este mesajul transmis de oamenii legii în cadrul campaniei dedicate siguranței rutiere.

Vezi video AICI.

Citește și: VIDEO A fost testată cea mai mare și puternică rachetă construită vreodată



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS