9.4 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjBreşă de securitate majoră la Penitenciarul din Târgu Jiu. Deținuți-hackeri au intrat în sistemul informatic și și-au redus pedepsele

Breşă de securitate majoră la Penitenciarul din Târgu Jiu. Deținuți-hackeri au intrat în sistemul informatic și și-au redus pedepsele

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost zguduită de o breșă de securitate fără precedent, fiind dezvăluită de Sindicatul Polițiștilor de Penitenciare. Deținuți pricepuți în IT au preluat controlul sistemelor informatice.

Deținuți-hackeri, inclusiv unul autodeclarat cu nume de cod în rețeaua Anonymous, au preluat controlul sistemului informatic al poliției penitenciare, din Penitenciarul Târgu Jiu, modificând date sensibile: pedepse, drepturi, mobilități și vizite intime.

Incidentul, descoperit întâmplător de o polițistă

Incidentul, descoperit întâmplător de o polițistă, ar fi fost ținut secret de directorul general Geo Bogdan Burcu, timp de peste trei săptămâni, expunând unitățile la riscuri majore. Sindicatul acuză conducerea de pasivitate, cerând demisia acestuia imediată, se arată printr-o postare pe pagina de Facebook a Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare, conform stirileprotv.ro.

În timp ce comisarul șef Geo Bogdan Burcu este ocupat cu hărțuirea sexuală a polițistelor de penitenciare, din poziții de top management pentru care a zgâriat și mușcat ca să le ocupe, deținuții au preluat total controlul sistemului și au decis în locul nostru o perioadă îndelungată de timp, influențând pedepse și drepturi, se arată în comunicatul sindicatului, publicat joi, 14 octombrie 2025.

Deținuții au creat conturi de administrator cu acces total la sistemul informatic al ANP

Potrivit sindicatului, deținuții au creat conturi de administrator cu acces total la sistemul informatic al ANP, inițial furnizate personalului, în mod necorespunzător. Aceste conturi nu au fost verificate sau retrase, permițând deținuților să studieze și să manipuleze sistemul timp de luni de zile. „Nu doar să vadă, ci și să modifice: pedepse, drepturi, mobilități de deținuți și în general… ORICE”, avertizează reprezentanții sindicatului.

Breșa a fost descoperită accidental de o polițistă care a observat inadvertente în conturile alocate deținuților, cum ar fi sume de bani sau cumpărături neautorizate (fișa electronică a deținutului, n.r.). Deținuții au avut acces la date de securitate, filmări de intervenții și intenționau să cloneze întreaga aplicație pentru a o vinde pe piața neagră la un preț exorbitant. „Nu au avut nicio opreliște în a obține și transmite în exterior date de securitate, aspecte care țin de siguranța penitenciarelor”, se menționează în alertă.

ANP a menținut tăcerea timp de peste trei săptămâni

Directorul general Geo Bogdan Burcu, fost ofițer de contrainformații, a manifestat „o relaxare și pasivitate incredibile”, încercând să minimizeze incidentul prin măsuri discrete, fără avertizarea unităților sau verificarea datelor modificate. ANP a menținut tăcerea timp de peste trei săptămâni, expunând instituția la atacuri suplimentare sau erori nedescoperite, cum ar fi liberări eronate de deținuți.

O videoconferință internă a încercat să mute responsabilitatea pe unități și sectorul operativ, dar detaliile au transpirat după insistențele unui director de unitate, „decapitat” a doua zi, susțin sindicaliștii. Sindicatul acuză conducerea de lipsă de transparență: „Nu vedem o altă opțiune pentru a ne asigura că se înțelege exact situația, astfel încât să poată fi luate măsuri eficiente de contracarare.”

Sindicatul descrie conducerea ANP ca fiind marcată de un „dezastru previzibil”

Sindicatul descrie conducerea ANP ca fiind marcată de un „dezastru previzibil”, sub un director „alunecos, grobian și hărțuitor, obsedat de putere și speriat de subordonați care au opinii diferite”. Numirea lui Burcu, asumat de ministrul Justiției Radu Marinescu, este criticată ca o eroare majoră, care a dus la subminarea siguranței naționale. „Deținuții au avut enorm de mult timp la dispoziție pentru a-și face conturi și a studia sistemul informativ”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Cutremur în această dimineaţă, în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS