Am o prietenă pe marginea hăului. E de aceeași vârstă cu mine. Are leucemie.
A trecut prin multe episoade de criză în ultimii 30 de ani. Prima a fost în liceu. Când a primit diagnosticul era elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Carol I” (Liceul „Nicolae Bălcescu”, cum i se spunea atunci) și toate clasele s-au mobilizat într-o campanie amplă pentru a-i salva viața. Au reușit.
Câțiva ani mai târziu, m-am reîntâlnit cu ea la Gazeta de Sud, venea în fiecare lună cu produse cosmetice Avon, după programul de lucru ca asistent social la Arhiepiscopia Craiovei. Tot ce câștiga punea deoparte pentru viitoarele crize. Știa ca urmau. Deși spera, dupa fiecare cură de citostatice, să nu mai aibă nevoie, să nu mai existe alt episode rău, să se vindece definitiv.
Lupta. Mereu. Mult. Cum n-am văzut pe altcineva. Și am văzut destule cazuri în experiența mea de redactor la departamentul social. Cununia religioasă – cu iubitul din liceu, care îi este astăzi soț și cel mai puternic aliat al ei – a făcut-o într-o pauză scurtă de tratament. Își pusese o pălărie peste scalpul frumos și palid. Era optimistă și atunci, deși lividă, stoarsă de puteri. A doua zi se întorcea în spital. Pe drumul înapoi spre redacție am plâns cum nu îndrăznisem în biserică. Cum am plans azi-dimineață, când am aflat de criza de acum. De admirație, de neputință, de speranță, de frică.
A trecut și acel episod dur. Apoi eu am plecat de la ziar. Ne-am întâlnit mai rar. Am rămas însă conectate virtual. Îi place să călătorească, să urce munți, să simtă locuri, oameni, clipe. Un om frumos. Și se pricepe bine de tot la torturi delicioase. De fiecare dată când îi văd postările din călătorii sau urările care însoțesc tortul celui sărbătorit, îi trimit din toată inima un gând: „Fii puternică, te rog, luptă – ești o învingătoare!”
Acum e grav. Mai grav decât tot ce a fost până acum. E internată la Fundeni. Se răfuiește în continuare cu nenorocita de boală. Dar, din păcate, lupta asta nu depinde doar de ea. Ci de o transfuzie zilnică cu trombocite. Care nu sunt suficiente în banca spitalului. Pentru că trombocitele se recoltează diferit de o donație obișnuită de sânge, nu rezistă pentru depozitare îndelungată. Trebuie recoltate și trimise imediat, pentru ea. Multe, foarte multe, sa-i ajungă pentru multe transfuzii.
Va rog, haideți s-o ajutăm. Rapid. Azi, mâine. Timpul e scurt, nevoia e urgentă, boala, nemiloasă. Să ne strângem din nou mulți, ca acum 30 de ani. Iar ea să urce din nou pe creastă, să plece de lângă hău. Să nu o înghită. Pentru că Lavinia merită lumină și oameni și locuri și munți înalți. Și ani, nu clipe.
Date pentru donare trombocite:
pacient Iordache Lavinia, spital Fundeni București, secția Transplant medular, doctor Ranete Adela.
Vă mulțumesc tuturor!
Sorina Stăiculescu
