Două persoane au fost rănite sâmbătă în urma unui accident rutier produs în comuna gorjeană Mușetești.
Un bărbat, de 23 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Mușetești către Crasna, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pătruns pe contrasens. Acolo a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr, de 29 de ani, din Petroșani, județul Hunedoara.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto și a unei pasagere de 28 de ani, aflată în același autoturism. Ambii au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și: Proxenet craiovean, prins în Italia la două zile după ce a fost condamnat în țară