20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEducație rutieră în școlile din Târgu Jiu

Educație rutieră în școlile din Târgu Jiu

Efective din cadrul Servicului Rutier au desfășurat ieri activități preventiv-educative pentru prevenirea victimizării copiilor prin accidentele de circulație la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, fiind vizați elevii din clasele primare.

În cadrul programului de prevenire a victimizării preșcolarilor/elevilor prin accidentele de circulație a fost iniţiată acţiunea denumită „Fii pieton disciplinizat! Nu trece dincolo!”, ocazie cu care școlarilor le-au fost prelucrate normele rutiere privitoare la deplasarea pe drumurile publice, traversarea pe trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceştia în autovehicule atunci când deplasarea se face folosind aceste mijloace.

De asemenea, au fost prezentate imagini cu semafoare electrice – pietonale şi pentru vehicule şi treceri pentru pietoni. A fost iniţiat un concurs interactiv de genul „Aşa da, aşa nu!” în cadrul căruia preşcolarilor le-au fost prezentate situaţii ipotetice, aceştia trebuind să o identifice pe cea corectă şi să motiveze alegerea făcută.

Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea conștientizării minorilor cu privire la situațiile la care se expun în cazul nerespectării normelor rutiere și a neatenției în trafic.

Citește și: Târgu Jiu: Femeie bătută cu picioarele în cap

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS