25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi răniți într-un accident rutier la Scoarța

Doi răniți într-un accident rutier la Scoarța

Pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină joi noapte pentru gestionarea unei situații de urgentă generată de un accident rutier produs pe raza comunei Scoarța, satul Lazuri, în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu cu două autospeciale de intervenție, dintre care una dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță a SMURD, precum și un echipaj cu o ambulanță a SAJ Gorj.

Ajunși la locul evenimentului, echipajele de intervenție au constatat că, în urma accidentului, au rezultat două victime de sex masculin, dintre care una era încarcerată. Imediat, colegii noștri au început operațiunile pentru descarcerare și scoaterea victimei în vederea acordării primelor îngrijiri medicale la fața locului și transportul acesteia la spital.

Astfel, persoana încarcerată a fost preluată de echipajul SAJ Gorj și transportată de urgență la UPU Târgu Jiu, iar celeilalte victime i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către echipajele specializate.

Citește și: Bărbatul şi femeia care au aruncat în aer două bancomate, condamnaţi la închisoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS