24.5 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO autospecială de pompieri va fi permanent la Rânca de sărbători

O autospecială de pompieri va fi permanent la Rânca de sărbători

O autospecială de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj se va afla permanent la Rânca, începând de astăzi și până după Anul Nou.

Se dorește astfel să se poată interveni imediat în caz de nevoie. La Rânca se va afla și o ambulanță a SMURD.

„Noi, pompierii militari, premergător acestei minivacanțe, efectuăm acțiuni de informare preventivă la unitățile de cazare, cu mare accent pe cele din stațiunea montană Rânca, încercând să purtăm discuții constructive cu administratorii acestor tipuri de construcții despre riscuri și despre comportamentul și măsurile pe care trebuie să le adopte în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență.

Preventiv, am dislocat din cadrul instituției noastre atât o autospecială de stingere cu apă și spumă, cât și o ambulanță SMURD care vor deservi stațiunea montană Rânca pe perioada acestei minivacanțe”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

La Rânca vor fi mii de turiști la final de an. Sunt rezervate aproape toate locurile de cazare.

Citește și: Încă un candidat pentru Directoratul CEO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS