19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoi minori au plecat la plimbare cu mașina, s-au ciocnit cu două autoturisme și au intrat în gard

Doi minori au plecat la plimbare cu mașina, s-au ciocnit cu două autoturisme și au intrat în gard

Un băiat de 12 ani s-a urcat, sâmbătă noapte, la volanul unei mașini și a plecat, prin Craiova, însoțit de un prieten de 13 ani. Plimbarea celor doi s-a sfârșit într-un gard.

Un minor, de 12 ani, din Craiova, în timp ce conducea, sâmbătă noapte, la ora 3.35, un autoturism pe strada Geniștilor, către Aleea 2 Bechetului, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens. Apoi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani.

Din impact, autoturismul condus de minor a fost proiectat într-un autoturism parcat, iar ulterior în gardul unui imobil.

În urma evenimentului, cei doi minori au fost răniți, aceștia necesitând îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătamare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, cercetările fiind continuate pe.

Citește și: Serviciile salvamont trebuie să reducă numărul de salvatori montani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS