20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞanţurile de pe strada Gârleşti aşteaptă asfaltatorii

Şanţurile de pe strada Gârleşti aşteaptă asfaltatorii

Strada Gârleşti din Craiova reprezină în prezent un exemplu clasic de aberaţie administrativă. După ce a fost asfaltată, strada a fost spartă de către operatorii de utilităţi. Spargerea străzilor aflate în garanţie este o meteahnă grea în Craiova. Fie că este vorba de noi branşamente sau de reparaţii sau introducerea utilităţilor, operatorii vin sparg asfaltul, repară în grabă şi pleacă. În urma lor rămâne dezastrul, cârpeli, gropi unde asfaltul aruncat într-o doară s-a lăsat. Mai nou, aceştia nu mai aduc strada la starea iniţială o bună perioadă de timp sub motivul că trebuie să se taseze pământul şi pietrişul aşezat în şanţuri sau gropi.

Şanţul care străbate strada Gârleşti

Într-o astfel de situaţie se află strada Gârleşti, modernizată în urmă cu câţiva ani. Lucrările efectuate de către furnizorii de utilităţi au compromis în mai multe locuri starea covorului asfaltic. Strada a fost reparată de trei patru ori până în acest moment, dar cârpelile s-au înmulţit. Strada a fost spartă fie pentru efectuarea unor racorduri sau din cauza unor avarii. Intervenţiile aparţin operatorului de gaze precum şi operatorului de apă şi canal. Este greu de crezut că aceste intrevenţii se vor opri aici, dat fiind faptul că zona imobiliară este într-o continuă expansiune.Clădirile noi apar în număr tot mai mare şi implicit racordarea acestora la utilităţi înseamnă şi spargerea carosabilului pentru efectuarea racordului.
În ciuda notificărilor trimise de către primărie furnizorilor de utilităţi ca să revină asupra lucrărilor de reparare a carosabilului, rezultatele întârzie să apară.

Capcana din şanţ

O ultimă intervenţie la reţeaua de apă a lăsat urme adânci în carosabil, un şanţ care străbate strada pe toată lungimea. În plus, intresecţia străzii Gârleşti cu strada Carpenului este un adevărat crater. Intervenţia a avut loc acum patru luni, dar carosabilul încă nu a fost readus la starea iniţială. Pământul aşezat de muncitori în şanţul căscat în covorul asfaltic a fost spălat de ape. Ploile căzute în ultimele zile au umplut şanţul cu apă, iar acesta s-a transformat într-o adevărată capcană pentru şoferi. Aceştia nu aveau cum să ghicească adâncimea şanţului şi au rămas la propriu fără roţi.

” Strada Gîrleşti a fost distrusă în luna august. Nici până acum nu au reparat-o. De la Basicra spre trecerea de cale ferată strada este făcută praf. Strada a fost asfaltată acum patru, cinci ani. Acum este distrusă pe toată lungimea. Lucrările sunt ale operatorului de apă şi canal. Constructorul a depăşit termenul de execuţie de mult timp. A durat 10 zile să introducă conducta. Eu înţeleg că este şantier, dar măcar să-l întreţină, să semnalizeze, nu să laşi un şanţ adânc pe peste 20 de centimetri. Probabil vor repara, dar stă în această stare de peste trei luni. Duminică a dat o doamnă în acel canal cu maşina şi efectiv i-a sărit roata de la maşină. Luni au venit şi au pus pietriş în acele şanţuri”, spun un localnic, care este şi consilier local.


Într-adevăr după incidentele din ultimele zile, constructorul s-a grăbit să toarne asfalt în şanţul care brăzdează toată strada Gârleşti.
Lucrările de pe strada Gârleşti s-au derulat în cadrul CL 5 si au vizat aducţiune de apă de la Gospodăria de Apă Gârleşti, până la Gherceşti. Săptămâna trecută s-au făcut toate probele, iar de astăzi constructorul a demarat refacerea carosabilului”, a declarat pentru GdS, purtătorul de cuvânt al CAO, Carmen Petrean.

Şanţurile de pe strada Bucovăţ

Într-o stare asemănătoare arată şi strada Bucovăţ la intersecţia cu strada Mihail Sebastian. Strada a fost spartă pentru introducerea unor utilităţi. În acest caz, constructorul s-a grăbit să refacă strada, dar covorul asfaltic s-a lăsat după câteva zile. Strada este acum traversată de două şanţuri, o adevărată povară pentru şoferi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS