16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova a împlinit 548 de ani de la prima atestare

Craiova a împlinit 548 de ani de la prima atestare

Pe 1 iunie, se împlinesc 548 de ani de la prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov al lui Laiotă Basarab, supranumit Basarab Laiotă cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti la acea vreme.

Fosta cetate dacică Pelendava, a parcurs o istorie plină de evenimente, devenind o veritabilă metropolă, un centru politic, administrativ, educativ, cultural şi economic puternic.

Casa Băniei

Originile numelui oraşului nu sunt clar definite dar conform unor cercetători, acesta ar proveni din slavonescul „kralj” (rege, crai), dar poate însemna şi ținut, țară, națiune, denumirea fiind dată probabil de slavi populaţiei care exista aici cu sute de ani în urmă.

Conform altor surse, numele oraşului ar proveni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, care este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”.

Pe locul Craiovei de astăzi, în vecinătatea mănăstirii Coșuna, se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, din anii 400-350 î.Hr, aşezare atestată documentar pentru prima dată în Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anului 225 d.Hr.

În împrejurimile Craiovei a avut loc, în anul 1394, Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân îl învinge usturător pe Baiazid Fulgerul, iar în anul 1450, după demersurile boierilor Craioveşti, a fost înfiinţată Marea Bănie a Craiovei, care a devenit a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească, după domnie.

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti Laiotă Basarab.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor, iar după prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor economice din zonă.

În perioada domniei lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, devenind un important centru politic și militar.

În anul 1716, boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, iar după înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânire austriacă.

În anul 1726, banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, iar boierii din Craiova încep acțiunile ostile față de administrația habsburgică, mai ales că această stare venea şi pe fondul colectării centralizate a veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale.

După eşecul habsburgilor de a prelua puterea de facto în provincie, aceştia părăsesc Oltenia, în anul 1739.

La nivelul anului 1735, aici sunt menţionate 836 de familii, care numărau peste 4000 locuitori.

A urmat o perioadă în care Craiova devine, până în 1770, capitala unei regiuni dominate de anarhie, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea, Bănia craioveană a pierdut statutul de instituție care concura politic domnia țării, iar în anul 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.

În anii 1770-1771, Craiova devine capitala Țării Românești, perioadă în care Bucureștiul constituia obiectul disputelor între armatele rusești și turcești.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Craiova este afectată puternic, pe toate planurile, de mai multe evenimente importante: în anul 1790 a avut loc un mare cutremur, apoi în 1795 izbucneşte o epidemie de ciumă, iar un an mai târziu oraşul este afectat de un puternic incendiu.

După anul 1800 se încearcă o sistematizare a orașului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveția, Franța sau Belgia, se construiesc trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.

În anul 1806, Craiova devine scenă de război, după atacul pașei Pazvan-Oglu din Vidin.

În perioada revoluției de la 1821, Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu, iar în timpul ocupației țariste (1828 – 1834) şi mai ales după războiul ruso-turc din anii 1828-1829, încheiat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, Craiova cunoaşte o perioadă de dezvoltare economică, la nivel anului 1832 fiind menţionate 595 de prăvălii, fiind principalul centru comercial al Olteniei.

În ianuarie 1835 are loc prima împărţire a Craiovei în 27 de mahalale – formațiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie, care îşi luau numele de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.

În anul 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre.

Craiova a jucat un rol important şi în revoluţia de la 1848, un rol important în acest eveniment avându-l corpul profesoral de la Școala Centrală din oraş, în frunte cu Ioan Maiorescu, revoluţionarii Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, membri, din anul 1845, ai societății secrete cu caracter politic „Frăția”, orașul fiind mai apoi loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București.

În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, formată din 10.000 de ostași, condusă de Hussein-Pașa, la 30 noiembrie 1848, sute de locuitori ai orașului şi săteni din împrejurimi, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat vitejeşte trupele străine, mult superioare numeric.

În anul 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol.

În prima parte a anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, iar la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor, care avea să se înfăptuiască în ianuarie 1859.

În perioada războiului de independenţă (1877 – 1878), trupelor românești concentrate la Dunăre, li s-au alăturat şi unități din Craiova.

În anul 1887, la Teatrul Theodorini, se aprind primele becuri electrice, iar din 1896 orașul are propria sa uzină electrică.

În anul 1913, în perioada guvernării lui Titu Maiorescu, este semnat tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, cunoscut ca „Pacea de la Craiova”.

Muzeul de Artă Craiova

A urmat Primul Război Mondial, Craiova fiind în anii neutralității (1914-1916), un puternic centru militar, care găzduia cartierul general al „Armatei I”, cu un efectiv de 134.400 de oameni, apoi, după intrarea în război, la 21 noiembrie 1916, Craiova este ocupată, pentru doi ani, de trupele germane și austro-ungare, după actele de vitejie supranumite „șarja de la Robănești”, în care escadronul 3 al cavaleriei române şi Diviziile 1 și 17, au suferit pierderi grele.

În anul 1940 la Craiova are loc conferința româno-bulgară, finalizată cu Tratatul din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

În 1944, în Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400.000 hectare de teren, tocmai de aceea, oraşul a fost acaparat de comunişti la mijlocul lui februarie 1948, iar structura populaţiei oraşului avea să se schimbe, ducând la dispariţia completă a Craiovei boiereşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS