14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria mai „fertilizează“ gazonul de pe Oblemenco cu peste 3,4 milioane de lei

Primăria mai „fertilizează“ gazonul de pe Oblemenco cu peste 3,4 milioane de lei

Primăria Craiova dă încă o tranşă de bani pentru întreţinerea gazonului de pe Stadionul Ion Oblemenco. Este vorba despre al doilea contract subsecvent din acordul-cadru „Servicii de întreţinere gazon pentru Stadionul Ion Oblemenco”. De această dată, municipalitatea oferă 3.412.958 de lei pentru întreţinerea gazonului, imediat după Festivalul Intencity, care va distruge suprafaţa de joc de pe stadion.

A doua întreţinere din acordul-cadru

Valoarea totală a acordului cadru este cuprinsă între 12,5 milioane de euro şi 25 de milioane de euro. Prima sumă din acest acord cadru care presupune îngrijirea gazonului de pe Stadionul Ion Oblemenco a fost acordată de Primăria Craiova în luna decembrie a anului trecut. Atunci, suma alocată în contract a fost de 1.062.007 de lei.

Ofertantul câştigător, care se va ocupa de întreg acordul cadru este Sport Fields, o firmă bucureşteană. Practic, durata întregului acord va fi valabilă până în 2026, iar înţelegere dintre primărie şi firma Sport Fields presupune încheierea a opt contracte subsecvente. Unul s-a derulat deja în anul 2022. Anul acesta, în 2024 şi în 2025 se vor derula câte două astfel de constracte subsecvente, iar în 2026 ultimul contract. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent poate ajunge la 12.889.506,92 lei (fără TVA), adică 3,1 milioane de euro cu TVA.

Cu banii alocaţi de această dată, în cadrul celui de-al doilea contract subsecvent, firma din Bucureşti va trebui să readucă gazonul la o stare optimă, după organizarea Festivalul Intencity, care va avea loc pe Oblemenco, în perioada 30 iunie – 2 iulie.

Ce presupune întreţinerea gazonului de pe Oblemenco

Obiectivul general al acordului-cadru este menţinerea terenului de joc al Stadionului Ion Oblemenco la standardele şi normele interne şi internaţionale recomandate de LPF, FRF, FIFA şi UEFA. Pentru ca aceste standarde să fie obţine este nevoie de asigurarea unui covor de iarbă hibrid performant şi de calitate optimă, în mod permanent şi care să corespundă atât cerinţelor tehnice-funcţionale pentru joc cât şi celor de ordin estetic pe toată durata derulării acestuia.

Astfel, Sport Fields trebuie să se ocupe de „refacerea şi menţinerea densităţii şi omogenităţii gazonului; eliminarea materialului vegetal vătămat sau mort de pe suprafata gazonată; combaterea eficientă a bolilor şi dăunătorilor de pe suprafaţa terenului de joc; asigurarea necesarului de substanţe nutritive specifice gazonului pentru Stadionul Ion Oblemenco; menţinerea unei bune stări de sănătate şi a unui proces vegetativ corect al gazonului, menţinerea caracteristicilor estetice şi funcţionale ale gazonului; menţinerea unei temperaturi pozitive în stratul suport şi la nivelul ierbii, peste limita de îngheţ în sezonul rece a suprafeţei terenului de joc – gazon; schimbarea gazonului; schimbarea sistemului de drenaj, încălzire, irigare, atunci când este cazul“, se arată în descrierea contractului.

Se va ajunge să se cheltuie 25 de milioane de euro?

Aşa cum am menţionat mai sus, valoarea maximă a acordului-cadru poate ajunge la 25 de milioane de euro. Suma este fabuloasă, însă la momentul semnării contractului, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că este imposibil să se ajungă la această sumă. „Este o mincină că se schimba gazonul la Craiova cu 25 de milioane de euro. Este vorba de un acord-cadru şi legea te obligă ca atunci când faci un astfel de acord să prevezi orice, inclusiv dacă va cădea un meteorit. Tu trebuie să rezolvi imediat problema, iar pentru asta trebuie să ai licitaţia finalizată. Nu se va ajunge niciodată la situaţia să se cheltuiască 25 de milioane de euro. Nici nu avem atâţia bani care să se cheltuiască pentru gazon. Asta e o prostie care se perpetuează“, a spus edilul Craiovei la o emisiune TV.
Nimic nu poate fi imposibil, însă, atâta vreme cât suma este stipulată în contract.

Gazonul de pe Oblemenco, „răsfăţat“ mai des

În ultimul an, intervenţiile la gazonul de pe Ion Oblemenco au devenit destul de dese. Dacă ar fi să privim în urmă, încă din anul 2021, ne dăm seama că gazonul este din ce în ce mai „răsfăţat“. Suprafaţa de joc a fost schimbată în octombrie 2021, apoi abia în septembrie 2022. Tot Sport Fields s-a ocupat de lucrări, în cadrul vechiului contract. Însă, în octombrie 2022 s-a semnat noul acord-cadru, valabil timp de 48 de luni.

În luna decembrie 2022 a avut loc prima intervenţie pe suprafaţa de joc de pe Oblemenco din acest acord-cadru, deci primul contract subsecvent, care ne-a costat 1.062.007 de lei. La puţin peste patru luni distanţă, a fost semnat cel de-al doilea contract subsecvent, care ne costă 3.412.958 de lei, adică de mai bine de trei ori mai mult. Iar anul acesta, gazonul va mai beneficia de încă o şedinţă de întreţinere, conform acordului – cadru. Practic, dacă din 2021 până în 2022, întreţinerea s-a făcut la 11 luni distanţă, acum perioada la care au loc intervenţii la nivelul gazonului este mult mai scurtă. Potrivit reprezentanţilor primăriei, serviciile de întreţinere a gazonului din contractul de 3,4 milioane de lei vor avea loc după Festivalul Intencity.

Citeşte şi: Putea fi evitat haosul din zona de est a Craiovei? Ford Otosan fierbe, dar păstrează aparențele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS