22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO fată de 12 ani a căzut de la etajul unui bloc din Milcov

O fată de 12 ani a căzut de la etajul unui bloc din Milcov

O fată de 12 ani a căzut de la etajul unui bloc din comuna Milcov, județul Olt. O persoană care a observat-o pe jos a sunat la 112 și a alertat autoritățile.

„La data de 16 aprilie 2023, în jurul orei 17:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de un bărbat, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe sol, pe strada Zmeurei, din municipiul Slatina. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și echipaje de prim-ajutor. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că o minoră, în vârstă de 12 ani, din comuna Milcov, ar fi căzut de la etajul unui bloc, situat pe strada Zmeurei, din aceeași localitat“, au transmis polițiștii olteni.

Fata a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă. Aceșria continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citește și: După 35 de ani pe Broadway, „Fantoma de la Operă” nu se va mai juca

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS