9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn șofer care nu a acordat prioritate a lovit o mașină, proiectând-o în alt autoturism

Un șofer care nu a acordat prioritate a lovit o mașină, proiectând-o în alt autoturism

Un șofer care nu a acordat prioritate a lovit o mașină, proiectând-o în alt autoturism, care circula pe sens opus, pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova.

Accidentul a avut loc luni, la ora 17.40.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Goiești, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea 3 Drumul Apelor, la intersecția cu bulevardul Decebal nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din Craiova, intrând în coliziune cu acesta, proiectându-l ulterior pe sensul opus, unde a lovit un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din Craiova.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 37 de ani a necesitat îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citeşte şi: Un mort şi patru răniţi după ce un autoturism a intrat într-un camion

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS