8.3 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal(VIDEO) A început demolarea stadionului „Tineretului“!

(VIDEO) A început demolarea stadionului „Tineretului“!

-

A început demolarea stadionului „Tineretului“ din Craiova, arena de legendă a fotbalului din Oltenia, unde s-a format și a evoluat Universitatea de la înființare (1948) până la promovarea în prima divizie (1964).

Stadionul care în 2023 împlinea 90 de ani de la inaugurare va fi pus la pământ în următoarele cinci luni, pentru a face loc unui complex sportiv multifuncțional unic în țară. Consiliul Județean (CJ) Dolj a dat, zilele trecute, ordinul de începere a lucrărilor de demolare, iar constructorul a trecut la fapte. S-a început cu demolarea tribunelor dinspre zona de blocuri. Utilajele s-au mișcat repede, iar vineri era demolată deja cea mai mare parte a tribunei a II-a. Până la finalul verii, terenul trebuie să fie lăsat liber de sarcini. Demolarea stadionului „Tineretului“ presupune desfiinţarea a 16 construcţii, plus gardul împrejmuitor, porţile metalice şi tabela de marcaj. Este vorba de trei vestiare, două tribune (I şi II), cinci terenuri de tenis (şi betonate şi cu zgură), terenul de fotbal, două case de bilete, un spaţiu comercial şi două cabine pentru rezerve.

De lucrări se ocupă firma craioveană Romfer Trans SRL, care a câștigat licitația pentru demolarea stadionului „Tineretului“ după ce a venit cu cel mai mic preț. Contractul a fost atribuit în data de 17 februarie, pentru o valoare de 473.499,47 lei fără TVA, cam 30% din suma estimată. Licitația a pornit de la valoarea de 1.632.736,11 lei fără TVA, adică circa 395.000 de euro cu TVA, și a fost atribuită pentru circa 115.000 de euro cu TVA.

A început demolarea stadionului „Tineretului“! În locul lui se va construi un complex sportiv de 73 de milioane de euro

În paralel se lucrează la partea de final a proiectului tehnic al noii arene multifuncționale, care va fi și el prezentat în maxim două luni, potrivit Consiliului Județean Dolj. Până atunci, CJ Dolj a aprobat în plenul ședinței de marți, 28 martie, în unanimitate, documentaţia tehnico – economică – faza SF, pentru obiectivul de investiţii „Construire Centrul Sportiv Stadionul Tineretului“ şi principalii indicatori tehnico-economici ai noii bijuterii sportive a Craiovei. Conform documentației elaborate de proiectant, obiectivul – unic în România, care va include o arenă de atletism și un velodrom concepute să asigure condiții pentru organizarea unor competiții de nivel internațional – presupune o investiție cu valoarea estimată la aproape 370 de milioane de lei, inclusiv TVA. Durata de execuție a fost stabilită la 30 de luni.

Clădirea va avea formă de elipsă, cu latura cea mai mare de circa 130 m, paralelă cu bulevardul Știrbei Vodă, și latura mică de circa 100 m, aproximativ paralelă cu bulevardul 1 Mai. „La Craiova va fi realizată o bază modernă, prevăzută cu pistă de atletism – de altfel, singura din țară care corespunde cerințelor de nivel european – și cu un velodrom acoperit – la fel, unic în România și care va oferi condiții moderne de antrenament, pentru că, la ora actuală, cicliștii noștri se pregătesc în Bulgaria. Valoarea investiției în realizarea noii baze este estimată la 73 de milioane de euro, din care 48 de milioane de euro, fără TVA, vizează construirea efectivă a centrului sportiv“, a anunțat și președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

A început demolarea stadionului „Tineretului“! Cum va arăta noua arenă

Potrivit indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate, pe amplasamentul fostului Stadion „Tineretului“ va fi edificată o construcție cu parter, subsol și 3 etaje, cu o suprafață desfășurată totală de aproape 35.000 de metri pătrați. Centrul sportiv va include un velodrom de categoria I, proiectat pentru o viteză de 80 – 85 km/h, o pistă de alergare ovală în lungime de 200 de metri, cu 6 culoare, și o pistă dreaptă, de 60 de metri, cu 8 culoare, dar și zone pentru probe precum săritura în înălțime, triplu salt, săritura cu prăjina sau aruncarea greutății.

În cadrul complexului se vor mai regăsi vestiare pentru sportivi și arbitri, sală de conferințe, restaurant, spații administrative, sală de forță, precum și tribune cu o capacitate totală de peste 6.000 de locuri.

Proiectare de 1.370.000 de euro

În maxim două luni va fi gata și proiectul tehnic al noului complex sportiv multifuncțional care se va realiza la Craiova. Valoarea totală a serviciilor de proiectare a fost de aproape 5,7 milioane de lei (fără TVA), cu finanțare din bugetul propriu al Consiliului Județean. Asta însemnă 6.783.000 de lei cu TVA, adică 1.370.000 de euro.

Ofertele au fost deschise pe 19 mai 2022, când autoritățile județene s-au trezit cu un singur ofertant: asociere Getrix SA (lider) – Popp & Asociații (societate de design și consultanță din București) – MC General Construct Engineering (tot o firmă de design din Capitală, dar pe parte de instalații electrice, sanitare și securitate la incendiu). Oferta Getrix a fost evaluată şi selectată drept câştigătoare în data de 12 iulie 2022. Valorea ei a fost cu 3,6 milioane de lei mai mică decât estimarea CJ Dolj. Firma de proiectare trebuie să asigure asistenţă tehnică pe durata procedurii de atribuire a contractului de execuţie şi pe toată perioada de execuţie a investiţiei, până la admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor, dar şi proiect tehnic de execuţie actualizat la data finalizării lucrărilor („as built”).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Nume nou în staff-ul administrativ al Universității Craiova

Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunțat astăzi cooptarea lui...

ȘTIRI GdS